0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

VIDEO Oboseala l-a răpus pe tânărul de 30 de ani din Reteag care a provocat un accident mortal în Italia. Acesta ar fi fost reținut

Dramă într-o familie din Reteag, implicată într-un tragic accident rutier petrecut în Italia și provocat de un tânăr de 30 de ani. Ambii părinți și doi dintre copii s-au dus la ceruri vineri. Se pare că șoferul a fost doborât de oboseală și a pierdut controlul volanului, izbind cu putere un TIR parcat. Ziarele italiene spun că acesta ar fi fost arestat.

Teribilul accident s-a petrecut vineri, în apropiere de Roma. La volanul  Volkswagenului Sharan se afla un tânăr de 30 de ani din Reteag. Era însoțit de soție, cei trei copii ai săi (două gemene de 10 luni și un băiat de 10 ani), de fratele său de 13 ani și de părinții săi.

Potrivit apropiaților din Reteag care-i plâng acum, în apropiere de Roma, pe autostradă, tânărul ar fi adormit la volan. A pierdut controlul volanului, ajungând cu autoturismul pe banda de urgență, unde era un TIR parcat, pe care l-a izbit cu putere. Din TIR, autoturismul a ricoșat într-o altă mașină care circula regulamentar.

Varianta este susținută și de imaginile unei camere de supraveghere. Mai jos se arată Volkswagenul Sharan cum iese inexplicabil de pe banda sa și pătrunde pe cea de urgență.

În urma impactului deosebit de violent și-au pierdut viața părinții șoferului, dar și doi dintre copiii săi, una dintre gemenele de 10 luni și băiatul de 10 ani. Mai multe detalii puteți citi AICI.

Se pare că familia, împărțită în două autoturisme, din spate venind cu altă mașină un nepot de-al decedaților, voia să ajungă la Napoli, pentru a-și vizita un unchi stabilit acolo.

Deocamdată rudele nu știu cum vor face să îi aducă pe decedați acasă. Mai ales că soția soferului, fetița de 10 luni și fratele șoferului sunt și ei în spital. Singurul care nu a fost rănit a fost tocmai șoferul.

În acest caz s-a sesizat și consulat român din Italia, care transmite într-un comunicat de presă:

„Până la acest moment, la nivelul consulatului general nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară în legătură cu acest accident. Consulatul General al României la Bologna este în dialog cu autoritățile locale și cu unitățile medicale în care sunt internați cetățenii români, fiind pregătit să acorde asistență consulară, inclusiv cu privire la procedura necesară repatrierii trupurilor neînsuflețite și eliberarea certificatelor de deces, în funcție de solicitări”.

Potrivit corrierediarezzo.corr.it, tânărul din Petru Rareș care a provocat accidentul ar fi fost reținut.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...