SOLIDARITATE! 9 paramedici SMURD din Bistrița-Năsăud, în ajutorul colegilor din cel mai afectat județ de pandemia de Coronavirus

9 paramedici SMURD din Bistrița-Năsăud vor lupta împotriva Coronavirusului în cel mai afectat județ de această pandemie, Suceava. În continuare, județul vecin se confruntă cu un deficit de personal la Serviciul Județean de Ambulanță.

Paramedicii vor asigura intervențiile de prim ajutor SMURD, alături de salvatorii suceveni, care trec prin momente dificile în această perioadă, după ce unul dintre colegii lor s-a stins, după ce a fost diagnosticat cu Coronavirus.

Suceava este primul oraș carantinat din țară, dar și primul unde s-a apelat la o conducere militarizată a spitalului. Deși au fost relocați medici din toată Moldova, încă se confruntă cu deficit de personal.

„Suportul salvatorilor bistrițeni vine în contextul deficitului de personal de la Serviciul Județean de Ambulanță Suceava, determinat de răspândirea noului Coronavirus SARS CoV2. Trei dintre paramedicii bistrițeni vor intra direct în lupta contracronometru, pentru a acoperi nevoile urgente ale colegilor suceveni. Turcu Tudor, Isip Ciprian, Ștefan Teodor Bogdan, Cotuț Simion Ciprian, Mureșan Călin Cristian, Ceșa Pavel, Țeranu Nicolae, Floroaie Nicolae, Bălan Nicolae sunt pregătiți să ducă lupta mai departe. Aceeași luptă, pe alt front! Vă așteptăm sănătoși acasă, pentru că lupta e lungă și avem nevoie cu toții de voi”, transmite ISU Bistrița.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: