0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

BISTRIȚA: S-au activat grupurile WhatsApp. Elevii primesc teme pe mobil

Chiar dacă școlile s-au închis oficial de câteva zile, elevii din Bistrița continuă să primească teme pe mobil. Profesorii din oraș țin legătura cu ei prin grupuri organizate pe WhatsApp. Este foarte probabil ca „vacanța” forțată să se prelungească. 

Încă din primele zile în care s-au închis școlile, grupurile de WhatsApp s-au activat și la Bistrița. Elevii de la Colegiul „Liviu Rebreanu” primesc teme și indicații din partea profesorilor pe mobil. La fel și cei de la Liceul „Tudor Jarda”, care își transmit pe WhatsApp filmulețe cu ceea ce studiază acasă.

Recomandări importante au transmis și profesorii Liceului „Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului, dar și cei de la Școala Gimnazială „Grigore Silași” din Beclean:

Este foarte posibil să se decidă prelungirea acestor perioade. Fără nicio problemă, cred că cel mai probabil da. Se va prelungi perioada de închidere a școlilor. Va fi o decizie în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, dar dacă continua evoluția în acest sens, cel mai probabil se va prelungi perioada”, a precizat Raed Arafat.

În aceste condiții, un profesor de matematică la Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Buzău, Bogdan Enescu a povestit pe larg pentru Edupedu.ro ce aplicații folosește. Acesta reușește să-și continue lecțiile, exclusiv online, și în situația izolării din cauza COVID-29.

Profesorul a explicat că le trimite elevilor din clasa a XI-a diferite teme. Elevii îi trimit temele rezolvate în format .jpg, iar acesta le trimite înapoi corectate, pe Google Canvas: 

Matematica online. Cum predă digital profesorul Bogdan Enescu, chiar din prima zi în care s-au închis școlile

De mâine, 16 martie, debutează și emisiunea Teleșcoala, la TVR 2. Prima ediție va fi formată din două lecții pentru clasa a VIII-a, iar a doua ediție din aceeași zi, va difuza două lecții pentru clasa a XII-a.

Teleșcoala va fi difuzată de luni până vineri, iar lecţiile se vor ţine până în luna iunie, în preajma susţinerii examenelor şcolare. „Teleşcoala” pentru clasa a XII-a are două lecţii săptămânale de română şi matematică şi câte o lecţie pe săptămână de biologie, chimie, fizică, istorie şi geografie. 

Orar Teleșcoală. SURSE: Peste 40 de profesori s-au oferit voluntari să facă lecții televizate pentru elevii care se pregătesc de Evaluarea Națională și Bacalaureat

Profesorii din Bistrița care vor să afle cum se predă on-line, pot accesa linkurile de mai jos:

Resurse educaționale și programe pentru Școala Viitorului

https://www.edupedu.ro/video-tutorial-cum-sa-faci-cursuri-online-cu-studentii-sau-elevii-prin-youtube-live/

https://www.edupedu.ro/resurse-educationale-online-propuse-de-reprezentanta-comisiei-europene/

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...