0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

A virat fără să se asigure și a provocat un accident

Un accident rutier s-a petrecut în această după-masă în localitatea Sîngeorz-Băi. Un tânăr nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unui viraj și a intrat în coliziune cu o mașină care circula regulamentar. O tânără a ajuns la spital.

Un accident rutier a avut loc în orașul Sîngeorz-Băi. O mașină condusă de un tânăr din localitate a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar. Totul s-a întâmplat din cauza neasigurării corespunzătoare la efectuarea unui viraj.

„Conform primelor verificări, un tânăr de 26 de ani, din Sîngeorz-Băi, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din oraș, ar fi efectuat un viraj spre stânga, fără să se asigure corespunzător și a acroșat un autoturism care circula regulamentar, pe drumul național 17D și care era condus de o tânără de 28 de ani, din Cormaia”, informează Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

În urma impactului, autoturismul condus de femeie a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate, iar aceasta a fost rănită și transportată la spital.

Polițiștii i-au testat pe ambii șoferi cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost zero în ambele cazuri.

Sursa foto @ IPJ BN

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...