AJUTAȚI! O mamă și patru copii mici au rămas FĂRĂ NIMIC, după incendiul de azi-noapte!

„Trei brațe de haine am salvat, dar apoi am văzut că sunt mai mult lenjerii de pat”, ne-a spus Ionela, o vecină. Loredana și cei patru copii ai ei au rămas fără NIMIC, după ce casa lor a fost cuprinsă de flăcări, azi noapte. Comunitatea din Domnești deja se mobilizează, dar e nevoie de noi, DE TOȚI!

O casă a fost mistuită de flăcări, azi-noapte, în Domnești. Pompierii nu au reușit să mai salveze nimic din ea, flăcările propagându-se cu repeziciune.

FOTO – DOMNEȘTI: O casă și acoperișul celei de-a doua, distruse într-un incendiu!

 

Astfel, în toiul nopții, Loredana, la cei aproape 30 de ani ai săi, și-a luat cei patru copilași și au privit neputincioși cum agoniseala lor de-o viață e făcută scrum. Conform reprezentanților ISU BN, incendiul a izbucnit de la un scurt circuit electric.

Tatăl micuților e plecat în străinătate, și trimite bani, așa cum poate și când poate. Dar din tot ce au adunat, au rămas câteva haine.

„Am reușit să salvăm vreo trei brațe de haine. Dar acum am văzut că sunt mai mult lenjerii de pat! Nici la școală nu i-am putut trimite că nu au păpucei. Copiii sunt la mine acasă”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, Ionela Benzar, vecina Loredanei și consilier social.

Copiii Loredanei au :

Fetiță –  11 ani

Băiețel – 10 ani

Fetiță – 8 ani

Fetiță – 6 ani

Cei care doriți să îi ajutați, puteți duce ORICE credeți, în Domnești, la nr. 202 A.

Indicații și mai multe informații puteți obține de la Ionela, la numărul de telefon 0740.413.926.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: