12.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

PRINS conducând DROGAT, și cu pliculețele lângă el!

E vorba de un bistrițean de 40 de ani, care în 21 decembrie a fost prins în trafic, conducând drogat. Mai mult, avea și pliculețe în mașină. Au urmat percheziții, iar acum e reținut. Instanța va decide azi dacă-l trimite după gratii pentru 30 de zile.

„La data de 30 ianuarie 2019, procurorii DIICOT BN au dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpatului C.A.I., în vârstă de 40 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive”, transmit aceștia într-un comunicat.

Începutul a fost în 21 decembrie, când C.A.I. a fost prins conducând un autoturism, pe raza municipiului. Acesta a fost oprit și verificat, iar aparatuul Drug test a arătat că bistrițeanul se afla sub influența unor substanțe psihoactive. Mai mult, nu avea nici permis de conducere. Și asta nu e tot.

În urma controlului autoturismului, au fost descoperite substanțe susceptibile a avea efect psihotrop. Analizele de laborator au stabilit faptul că este vorba de 286 de grame de canabis”, transmit reprezentanții IPJ BN.

În 23 decembrie, procurorii DIICOT împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO BN au efectuat o percheziție la locuința inculpatului, de unde au fost ridicate mai multe înscrisuri cu valoare probatorie. Totodată, au fost conduse la audieri 4 persoane.

„La data de 30 ianuarie a.c., procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud a dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, care va fi prezentat în cursul zilei de astăzi magistraților, cu propunere de arestare preventivă” transmit polițiștii.

„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, transmit cei de la DIICOT.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: