-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

VIDEO: Bistrițenii, tot mai violenți! Polițiștii au avut peste 2300 de cazuri de infracțiuni contra persoanei

Polițiștii bistrițeni și-au prezentat raportul de activitate pe 2019. Conform acestora, bistrițenii sunt tot mai violenți. Au avut de intervenit la peste 2300 de infracțiuni contra persoanei. Și au întocmit zeci de ordine provizorii de protecție, lunar.

Reprezentanții IPJ BN au prezentat astăzi raportul de activitate pe 2019 a polițiștilor bistrițeni. Un an cu 12.516 apeluri la 112, 6.342 de controale, peste 400 de persoane găsite după ce au plecat de acasă sau centre de plasament, 224 cerșetori amendați etc.

Conform statisticii, bistrițenii sunt tot mai violenți.

„A crescut infracționalitatea contra persoanei cu 1,86 la sută, în 2019 față de 2018. Am avut 2316 astfel de infracțiuni. A crescut violența în familie. În 2019 am avut 34 de astfel de cazuri, comparativ cu 15 în 2018. Am emis 147 de ordine de protecție, din care 73 în mediul urban și 74 în mediul rural. Alte 94 de persoane au refuzat emiterea unui ordin de protecție. Dintre aceștia, 43 provin din mediul urban și 51 din mediul rural”, a explicat comisarul șef de poliție Mihai Ovidiu Lupșa, șeful IPJ BN.

Anul trecut, 24 de persoane au fost lipsite de libertate în mod ilegal, 335 au fost amenințate și aproape 1400 au fost lovite.

Totodată au crescut furturile din genți, poșete, buzunare – pe stradă!

Mai detaliat, despre creșterea infracționalității contra persoanei, în video de mai jos:

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=1xT9ZS-vn70&feature=youtu.be” /]

Întregul raport al IPJ BN, pe 2019, îl puteți citi AICI.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...