250 localități din România primesc fonduri UE pentru internet wireless gratuit, prin programul WiFi4 EU. Nu și Bistrița!

250 localități din România primesc fonduri europene pentru internet wireless gratuit în a II-a etapă a programului WiFi4 EU! Nu și municipiul Bistrița!

Uniunea Europeană, prin intermediul programului WiFi4 EU, oferă cetățenilor internet de înaltă calitate cu ajutorul unor puncte de acces Wi-Fi, gratuit instalate în zonele publice de pe raza localităților! Proiectul este finanțat de Comisia Europeană!

Lansat în 2018, programul WiFi4EU prevede acordarea de cupoane valorice a câte 15.000 euro pentru localitățile din UE, Islanda și Norvegia, care se angajează să ofere publicului acces gratuit la internet wireless.

Peste 10.000 de localități europene s-au înscris la cea de a doua etapă a programului, desfășurată în perioada 4-5 aprilie 2019. Din România, au fost selectate 248 de localități, alte 15 localități fiind trecute pe lista de rezerve. Printre acestea se află municipiile Bacău, Baia Mare, Bârlad, Brăila, Călărași, Câmpina, Craiova și Miercurea Ciuc, orașe precum Băicoi, Sinaia, dar și comunele Căianu Mic sau Cetate (Bistrița-Năsăud).

Atât municipiul Bistrița, orașele sau alte comune ale județului Bistrița-Năsăud nu se află din păcate pe această listă a facilităților oferite de Uniunea Europeană, pentru că autoritățile nu știu sau nu reușesc să solicite aceste finanțări.

Nepăsarea și incompetența autorităților nu mai au ce căuta la nivelul deciziei în România, în județul Bistrița-Năsăud! Vrem egalitate de șanse ca orice cetățean european. Românii nu sunt cetățeni de mâna a doua! Nu vrem o Europă cu 2 viteze, cu regiuni mai dezvoltate, mai digitalizate și altele rămase mult în urmă.

În 26 mai vino la vot! Votează oameni competenți și onești pentru România!  Votează Alianța 2020 USR PLUS!  Este primul pas spre schimbarea pe care ne-o dorim!

#Fără hoție ajungem departe!

Foto @ TheMayor.EU

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: