8.3 C
Bistrița
luni, martie 31, 2025

ZVONOTECĂ: Diana, Doina, Terente sau Cristi să fie?! Cum ce? Prefect, subprefect, ce-o fi…

Odată cu învestirea noului Guvern, în teritoriu se fac cărțile pentru funcțiile cheie. Deocamdată, lupta cea mare se dă în PNL pentru posturile de prefect și subprefect, extrem de importante mai ales în contextul următoarelor ture de alegeri. Cu siguranță vă întrebați cine sunt cei din lista scurtă… Cin’ să fie? Două fete și doi băieți, ultimii doi chiar foști prefecți sau subprefecți…

Consilierul local Diana Morar este primul nume care scapă – pe surse – din partea PNL. Asta și pentru că își dorește foarte mult și nu de azi, de ieri. Visul Dianei Morar, blonda de la Drept, a fost să aibă o funcție mare în acest județ. Și e aprigă și nu se lasă. Aproape că nu e ușă pe care să n-o fi încercat pentru această numire. Rămâne de văzut dacă ea va fi…

Al doilea nume vehiculat ca în cărți prin PNL este cel al fostului subprefect Terente Ciui, director adjunct al Casei Județene de Pensii. Omul are ceva experiență şi, în plus, şi statutul de înalt funcționar public. Mai mult, este gata oricând să-și dea demisia din partid, pentru a accepta iar funcția… apolitică de prefect. Ce are…?! Doar după, iar revine în politică și iar director… Au mai făcut-o și alții, nu se va termina lumea la el…

Doina Sigmirean este numele surpriză pentru funcția de prefect. Liberala, aprigă din fire, care nu și-a trădat partidul în anii de opoziție, pare că și-a pregătit și cărțile pentru a prelua funcția de prefect. Pe modelul Ani Bob, cu care tot face schimb de funcții la Agenția de Plăți și Inspecție Socială, fost prefect și ea. Acum, dacă o prinde și Sigmireanca scaunul de prefect nu se supără nimeni…

Ultimul în cărți este Cristian Florian, fostul prefect al județului între 2009-2012. Această numire ar putea fi singura care să-i aducă probleme lui Ioan Turc, președintele PNL. Florian, nu este un secret, este un apropiat al lui Ioan Oltean. Iar dacă numirea acestuia ar ieși, atunci mesajul ar fi că Oltean încă mai are un cuvânt greu de spus în PNL. Ceea ce – mai mult ca sigur – Ioan Turc nu va permite…

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Locuiești în Bistrița? Alege garduri de beton rezistente de la Sigicom!

În Bistrița, din ce în ce mai mulți proprietari renunță la materialele fragile și aleg gardurile de beton – o soluție modernă, sigură și estetică. Spre deosebire de lemn sau metal, betonul nu ruginește, nu se deteriorează și nu necesită întreținere constantă. În plus, vine într-o gamă variată de modele, potrivite pentru orice stil arhitectural.

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...