10 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

FOTO/VIDEO: Roboți și control cu ajutorul minții, cu asta i-a așteptat Universitatea Tehnică pe viitorii studenți, la Ziua Porților Deschise

Ieri a avut loc la Universitatea Tehnică extensia Bistrița, Ziua Porților Deschise. Viitorii studenți au putut afla care sunt ofertele și programele universității, dar au putut testa și roboți și au putut vedea chiar cum funcționează un sistem controlat cu ajutorul minții, care se vrea a fi folosit în recuperare medicală.

Universitatea Tehnică extensia Bistrița și-a deschis ieri porțile pentru absolvenții de liceu care iau în calcul să își continue studiile universitare aici. Profesorii de la Bistrița și Cluj le-au prezentat celor interesați ofertele și programele de studii.

De asemenea, viitorii studenți au putut testa roboți întâlniți doar în marile companii din Bistrița. Asta este și ideea profesorilor de la UTCN: să îi pregătească pe studenți pentru mașinile și utilajele cu care sunt dotate companiile bistrițene.

Astfel au fost prezentați mai mulți roboți, folosiți pentru sudură și chiar în industria farmaceutică. De-a lungul anilor de studiu, studenții au acces la acești roboți în timpul orelor de practică și laborator, astfel că, la final de facultate știu să îi utilizeze și să lucreze cu ei.

„Avem aici roboti care fac munci repetitive, nu au nevoie de o programare anume. Ei se folosesc la diverse aplicații de manipulare, de poziționare, de lipire. Se urmărește creșterea productivității și bineînțeles a calității pentru că un robot nu obosește și face același lucru repetitiv, cum l-am programat”, precizează profesorii prezenți la Ziua Porților Deschise.

Un astfel de robot cu tot ce are nevoie ajunge să coste și 100.000 de euro. Cu un stand a venit și compania RAAL, care a și făcut câteva demonstrații pentru cei prezenți.

Printre piesele de rezistență cu care profesorii de la UTCN au sperat să-i atragă pe viitorii studenți s-a numărat și un sistem care poate fi controlat cu ajutorul minții, prin niște căști speciale. Sistemul se dorește a fi dezvoltat și folosit în recuperarea medicală, pentru ca cei care suferă de paralizie.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: