2.4 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Ziua în care NU avem niciun bolnav în ATI Covid!

Cu siguranță medicii care se luptă cu Covid-19 la Spitalul Județean de Urgență nu vor uita ziua de azi. Astăzi este prima zi de la debutul pandemiei în care nu mai e niciun bolnav Covid în secția ATI.

Spitalul Județean de Urgență a avut parte de un an cel puțin dificil. Nu o dată a fost plin până la refuz cu pacienți infectați cu Covid-19. Sfârșitul de mai vine cu o veste extraordinară.

Astăzi este prima zi de la debutul pandemiei când în Secția ATI Covid nu mai e niciun bolnav. Anunțul a fost făcut chiar de managerul spitalului, Gabriel Lazany.

„Nu-mi aduc aminte ca de la începutul pandemiei, de când au început să apară cazurile grave, să fi avut vreo zi în spital în care să nu avem niciun pacient cu COVID-19 internat în ATI. Astăzi este prima și am vrut să împart cu voi această bucurie.”, a precizat Gabriel Lazany.

În momentul de față, în Spitalul Județean mai sunt internate 9 persoane infectate cu Covid-19.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Poate așa vor avea mai mult timp si pentru bolnavii care ajung la U. P. U nu sa-i țină acolo cate 6_7 ore fără sa-i bage nimeni in seama.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.