4 C
Bistrița
miercuri, noiembrie 27, 2024

Prima ediție a Zilelelor UMFST: Bistrița, cooptată în implementarea primului Smart Hospital din România!

Bistrița va fi parte a proiectul de implementare a primului Smart Hospital din România. Acesta va funcționa în Târgu Mureș, sub auspiciile UMFST. „Credem că va deveni realitate în primul trimestru al anului 2026. Atunci practic Târgu Mureș și Bistrița vor deveni un centru medical inter-operabil care va folosi resursa umană și resursa de tehnologie, aplicând telemedicina la cel mai înalt nivel – a dezvăluit prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMFST.

La Palatul Culturii au debutat astăzi Zilele Universității de Medicină, Famacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” Extensia Bistrița. Evenimentul se află la prima ediție, fiind organizat în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

Ceremonia a fost moderată de as. univ. drd Heidrun Adumitrăchioaei.

Rectorul UMFST, prof. dr. Leonard Azamfirei s-a referit, în cuvântul de deschidere, la cele trei programe de studii care se derulează acum la UMFST Extensia Bistrița.

Bistrița merită și poate mai mult. Intenția universității este să extindă oferta educațională și cu alte programe de studii, atât în domeniul medical, cât și în alte domenii. Mai multe detalii vor veni la vremea potrivită.

Am reușit un lucru care părea la început greu de crezut, într-o competiție foarte aspră, într-o regiune puternică din punct de vedere universitar. De curând, proiectul pus la punct împreună cu Consiliul Județean – de construire a unui nou campus universitar a fost aprobat. Ieri am și semnat acest proiect.

La sediul de pe strada Toamnei se va construi un campus care va avea aspectul, dotările și facilitățile oricărui campus de nivel mondial. O investiție de aproape 9 milioane de euro care implică structuri noi de învățământ, laboratoare, amfiteatre, echipamente necesare desfășurării activităților.

În Bistrița s-au pus astfel bazele celui mai nou centru unversitar din România. Sunt foarte bucuros și mulțumesc tuturor celor care au fost parte din acest proiect. S-a întâmplat asta pentru că avem o relație foarte eficientă cu Consiliul Județean.

Aveți, cu siguranță, cel mai modern spital din țară. Investițiile, energia, abordrea tehnică și tactică pe care ați abordat-o ne face să credem că Spitalul Clinic din Bistrița este pentru noi un partener extrem de important și valoros.

Noutatea este că în urmă cu câteva săptămâni, Guvernul României, la inițiativa ministrului Bogdan Ivan, împreună cu Ministerul Sănătății, condus de Alexandru Rafila – au aprobat în ședință de guvern un memorandum. Acesta presupune înființare la Târgu Mureș a primului Smart Hospital din România – sub auspiciile universității din Târgu Mureș.

Un Spital smart înseamnă mult mai mult decât un spital obișnuit. Înseamnă inter-operabilitate, utilizare de date, dacă spitalele din Mureș și Bistrița sunt despărțite de 100 de kilometri, în era digitală această distanță nu va mai conta. Credem că va deveni realitate în primul trimestru al anului 2026. atunci practic Târgu Mureș și Bistrița vor deveni un centru medical inter-operabil care va folosi resursa umană și resursa de tehnologie, care va aplica telemedicina, folosind oameni fie dintr-o parte, fie din alta. Este modelul viitorului în ceea ce privește îngrijirile de sănătate”, a mai spus prof. dr. Leonard Azamfirei.

La deschiderea zilelor UMFST „G. E Palade” Extensia Bistrița au mai vorbit Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean BN, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, dar și primarul Bistriței, Gabriel Lazany. 

Au luat cuvântul primarul Bistriței, Gabriel Lazany, dar și managerul Spitalului Clinic din Bistrița, Paul Szekely, dr Cosmin Nicolescu, directorul Extensiei Bistrița a UMFST și prof. dr. Ovidiu Cotoi, decanul UMFST Tg. Mureș. 

Pe scenă, la Palatul Culturii, câteva studente ale universității și-au prezentat costume populare din toate regiunile țării.

Ceremonia s-a încheiat cu un concert susținut de Orchestra UMFST.

Zilele UMFST Extenia Bistrița își propun să celebreze cei 50 de ani de la decernarea Premiului Nobel savantului George Emil Palade.

Este totodată, o celebrare a performanței academice și medicale. Organizatorii speră ca acesta să devină o tradiție în comunitatea bistrițeană.

Programul complet al evenimentelor – mai jos:

Zilele UMFST_Bistrita

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Vrei să ai o vizibilitate optimă, indiferent de vreme? Schimbă la timp ștergătoarele

Vrei să ai o vizibilitate optimă, indiferent de vreme? Schimbă la timp ștergătoarele. La Materom Skoda ai parte de reduceri speciale valabile până în 31 decembrie!

Se fac angajări la Cabinet Psiholog-Psihoterapeut Rozalia Şutea, MasterFoam, RCB Electro și Delice Pan

Cabinet Psiholog-Psihoterapeut Rozalia Şutea își mărește echipa. Se oferă pregătire și suport complet pentru dezvoltarea în lucrul cu copiii neurotipici. Brutăria Delice Pan angajează inginer tehnolog în industria alimentară, iar GB Instaplan  caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. Oferta completă, mai jos: 

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...