Spre deosebire de cuc, turc(ul) acceptă ouăle altora în propriul cuib. Asta înseamnă că turc(ul) are cuib, în timp ce cucul – nu.
Turc(ul) crește puii altora, ceea ce denotă liberalism, acceptând să dea de mâncare oricărui pui înfometat dintr-o Uniune care visa pe vremuri să salveze România.
În vremea asta, Că(tă)lin, viclean copil de casă, ce umple cupele cu vin mesenilor la masa USR-ului național, vrea și mama, și pe tata, și frați și surori crescuți de turc. În lumea păsărilor, masculii au penaj colorat și cioc puternic.
Turc nu are glas de privighetoare în public, ci mai degrabă copiază specia rațelor mute. În cuib, însă, e păun și curcan.
Așadar, turcul și-ar sacrifica propriii pui, de dragul unor aripi care l-ar propulsa în înaltul cerului primăriei păsărești…
Și hopa…! Scandal.
Turcul se oferă să sacrifice și un loc de depozitare a spațiului locativ păsăresc. Un hangan. Pardon, un hangar. Cu toate păsările muncitoare din el.
Mai mult, vinde și puii altuia, lăsând locuri vacante în spațiul aerian al dropiei de Bistrița, dolha.
Să vezi ce lupte încep în weekend. Ciocuri rupte, pene smulse, numai bune de pus la clop. Se vorbește de primării, de locuri în societate, de nebunii. Exact ca în Zbor deasupra unui cuib de cuci. Acolo era vorba de un spital de boli mintale. Dar la PNL ce va fi…?
Foto deschidere @ Adevărul.ro