-0.3 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

WONDERLAND: Gașca Zurli – Dobraniș și Florean – candidații AUR la Primăria Bistrița și Consiliul Județean

Reciclați politic, dar prezentați ca noi și mari speranțe de George Simion (liderul AUR), senatorul Ovidiu Florean (ex PNL și Forța Dreptei) și afacerista Rodica Dobraniș (ex POL – Partidul Oamenilor Liberi) sunt candidații surpriză ai AUR la alegerile locale din Bistrița-Năsăud. Primul va candida la Consiliul Județean, iar Dobraniș își va încerca încă o dată norocul la Primăria Bistrița.

S-a încheiat lupta între cei care aspirau să fie candidații AUR la alegerile locale din Bistrița-Năsăud. N-a fost să intre în luptă nici omul de afaceri Marius Negrea, al cărui nume era vehiculat din partea formațiunii pentru Primăria Bistrița, într-un tandem cu Ioan Oltean, despre care s-a spus tot în ultimele luni că ar fi candidatul AUR la Consiliul Județean. Asta după ce Ioan Turc, președintele PNL BN, s-a opus vehement la București ca Oltean să-l înfrunte pe Radu Moldovan la CJ. Până la urmă, PNL BN l-a preferat pe deputatul Robert Sighiartău, iar Ioan Oltean a rămas în PNL și cu prietenia evidentă cu liderul AUR – George Simion:

De altfel, prezența lui Simion la inaugurarea centrului comercial pare să confirme apropierea și față de omul de afaceri Marius Negrea, despre care se spunea că va intra în cursa pentru Primăria Bistrița din partea AUR, până nu demult, și care l-a scos din cărți și discuții pe preferatul oamenilor din partid – stomatologul George Dumitrescu, anunțat ca și candidat chiar de George Simion, în urmă cu câteva luni.

Dar, când doi sau mai mulți se bat pe candidaturi la AUR, alții câștigă. Surpriza zilei a fost astăzi la prezentarea candidaților pentru Primăria Bistrița și Consiliul Județean.

Nimeni alții decât patroana magazinelor Atlantis – Rodica Dobraniș, pentru Primăria Bistrița, și senatorul Ovidiu Florean pentru Consiliul Județean, prezentați de liderul George Simion drept aprigi și adevărați luptători pentru dreptate. Cei doi sunt mai noi în AUR, dar cu ceva vechime în politică.

Ovidiu Florean a câștigat un mandat de senator din partea PNL BN la alegerile locale din 2020, iar mai apoi a părăsit partidul pentru a se înscrie în Forța Dreptei, iar acum, nou nouț și aproape neprihănit îl va înfrunta din partea AUR pe Radu Moldovan la Consiliul Județean.

Rodica Dobraniș nu este nici ea nouă în politică. Ultima dată a fost activă politic acum 4 ani, când a candidat din partea POL (Partidul Oamenilor Liberi) la Primăria Bistrița. S-a reactivat politic recent și s-a înscris în rândurile AUR, iar acum va fi aprigă și neiertătoare în lupta pentru Primăria Bistrița.

Cărțile fiind aruncate și din partea AUR, să înceapă distracția și lupta…

 

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Oltean trebuia să fie candidat la primăria Muncipiului..
    Dar… întrebare întrebătoare… președintele AUR Bistrita-Nasaud… la ce candidează????? La primăria Maieru???? Sau Rodna????
    Pe bune???? E președintele !!!
    Oricum… pe oltean Ion l-aș fi votat!

  2. Ce săi votezi după ce s-au asociat cu cel mai mare măscărici , n-au pic de demnitate.
    Asi fi votaț o pe doamna dar când a intrat în gașca cu mafioți nici nu mă gândesc .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...

DELICE PAN angajează inginer tehnolog în industria alimentară. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Brutăria Delice Pan angajează inginer tehnolog în industria alimentară, iar GB Instaplan  caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. La Clinica SANOVIL Bistrița este nevoie de farmacist, asistent medical generalist și infirmieră. Oferta completă, mai jos: