12.2 C
Bistrița
luni, martie 31, 2025

Vrei să înveți să cânți la chitară, vioară, orgă sau chiar acordeon? Hai la Năsăud și „pune umărul” la reînvierea ansamblului Someșana

Primăria Năsăud vrea să reînvie un ansamblu folcloric înființat în 1963. Astfel, începând de astăzi le dă posibilitatea tinerilor și elevilor să învețe să cânte la chitară, vioară, orgă, acordeon și contrabas. Ce au aceștia de făcut? Doar să se înscrie la cursurile organizate și să pună umărul la reînvierea ansamblului „Someșana”.

Știați că inclusiv Năsăudul a avut un ansamblu folcloric? Este vorba despre „Someșana” înființat în anul 1963. Acesta a purtat numele ținutului năsăudean în țări precum Ungaria, Serbia, Spania, Franța, Turcia, Polonia, Grecia, Cipru sau Germania.

Primăria Năsăud vrea să reînvie acest ansamblu și le pune tinerilor și elevilor la dispoziție cursuri, gratuit.

„Până la începutul anului școlar, vom pregăti pentru tinerii din Țara Năsăudului atât un cerc de chitară, cât și unul în cadrul căruia cetățenii vor putea învăța să cânte la vioară, orgă, acordeon și contrabas”, anunță primarul Dorin Vlașin.

Se caută și soliști, pentru care nu există limită de vârstă. De asemenea, se mai caută și dansatori, cursurile vizând copiii cu vârste între 12 și 17 ani. Vă puteți înscrie la cursuri, începând de astăzi, la Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” din Năsăud, de luni până vineri, între orele 08:00- 14:00.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Locuiești în Bistrița? Alege garduri de beton rezistente de la Sigicom!

În Bistrița, din ce în ce mai mulți proprietari renunță la materialele fragile și aleg gardurile de beton – o soluție modernă, sigură și estetică. Spre deosebire de lemn sau metal, betonul nu ruginește, nu se deteriorează și nu necesită întreținere constantă. În plus, vine într-o gamă variată de modele, potrivite pentru orice stil arhitectural.

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...