Zeci de leșuri de animale au fost găsite pe o pășune din Urmeniș. În apropiere se află ferma primarului comunei, Dumitru Tomșa, care însă nu recunoaște că leșurile ar proveni de acolo. Între timp, DSVSA a început o anchetă în acest caz.
Pe o pășune din Urmeniș au fost abandonate zeci de leșuri de animale. În apropiere, la 200-300 de metri, se află ferma primarului Dumitru Tomșa, care are în jur de 700 de capete de ovine.
Oamenii spun că leșurile de animale ar fi din ferma primarului, fiind cea mai apropiată, dar și locul pe unde nu calcă nimeni altcineva decât Dumitru Tomșa și oamenii săi. Localnicii au și dovezi că animalele sunt din ferma primarului, dovezi puse la dispoziție și reporterilor Bistrițeanul.ro.
Despre prezența leșurilor a aflat și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, care a început chiar ieri o anchetă, în urma unei sesizări:
„A ajuns la noi o sesizare, însă nu avem dovada de la cine sunt. Sunt mai multe resturi de cadavre pe o pășune. Ieri a fost o echipă a DSVSA acolo, astăzi vor continua. Se pare că este vorba despre resturi de cadavre mai vechi”, a precizat Ioan Bogolin, șeful DSVSA Bistrița-Năsăud, pentru Bistrițeanul.ro.
Acesta mai spune că chiar dacă nu se știe ale cui sunt, Primăria Urmeniș avea obligația să dețină un contract cu o firmă specializată, care să se ocupe de cadavrele de animale din comună:
„Ordonanța 24 spune că pentru cadavrele provenite de la populație, primăriile trebuie să găseasca soluțiile legale de neutralizare. Cu siguranță echipa care este la fața locului va trebui să ia măsuri de sancționare”, a completat Bogolin.
Primarul recunoaște că nu are contract cu o firmă care să gestioneze cadavrele
Întrebat dacă există un contract între Primăria Urmeniș și o firmă specializată care să gestioneze cadavrele de animale din comună, primarul Dumitru Tomșa spune că nu. Întrebat și dacă a fost vizitat de DSVSA și dacă știe despre prezența leșurilor pe pășunea din comuna sa, primarul spune că n-a auzit de așa ceva.
Mai mult, întrebat dacă nu cumva animalele provin din ferma sa, primarul Dumitru Tomșa spune: „Să documenteze asta, a văzut cineva? pe mine sau pe oamenii mei?”
Totuși, primarul a recunoscut pentru Bistrițeanul.ro că deține o fermă de animale, în ciuda faptului că aleșii locali nu au voie să dețină afaceri pe numele lor cât timp conduc o unitate administrativ teritorială.
Vătăfie pe moșie!! Auzi tu la el, OAMENII LUI!!! Ăștia se cred stăpâni pe tot ce mișcă!!