Procurorii DIICOT efectuează astăzi 65 de percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Constanța, Galați, Giurgiu, Bistrița-Năsăud și Prahova, dar și a Principatului Monaco. Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre dosarul Nordis – anunță mediafax.ro.
Perchezițiile sunt efectuate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, toate în formă continuată – potrivit unui comunicat de presă remis de DIICOT.
„Cercetările efectuate până la această dată, vizând un număr de 72 de suspecți (40 de persoane fizice și 32 de persoane juridice) au relevat că, începând cu anul 2018, trei dintre suspecți au inițiat și constituit un grup infracțional organizat, structurat pe un model piramidal cu trei paliere, care a conceput și pus în aplicare un mecanism infracțional complex, constând în promovarea și dezvoltarea unor proiecte imobiliare sub acoperirea mai multor societăți comerciale, urmate de încasarea de sume de bani de la clienți (cumpărători), delapidarea fondurilor societăților, inducerea în eroare a cumpărătorilor cu ocazia executării ante-contractelor și contractelor de vânzare-cumpărare, evidențierea de operațiuni fictive în contabilitatea societăților controlate în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat și stabilirea cu rea-credință a taxelor (T.V.A.), având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul de stat ori compensări datorate bugetului general cauzându-se prejudicii societăților comerciale, clienților cumpărători și bugetului de stat. Fondurile financiare ilicite astfel obținute au fost supuse procesului de spălarea banilor„, se explică în document.
În perioada 2019-2024, liderii grupului infracțional organizat, prin intermediul a 5 societăți comerciale, au încasat de la clienți persoane fizice sau juridice cu titlu de avans în cadrul unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv contracte de vânzare-cumpărare (apartamente/parcări și mobilier), suma de peste 957.000.000 lei (peste 195 milioane euro).
„Fondurile astfel constituite au fost delapidate, de regulă într-un interval scurt de timp, prin transferuri către persoane fizice, membri ai grupului infracțional organizat, transferuri către persoane juridice, societăți afiliate structurii criminale, plata de salarii, dar și diverse cheltuieli voluptorii, în sumă de aproximativ 346.000.000 lei și 2.400.000 euro”, se mai arată în comunicatul de presă remis de DIICOT.
Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre dosarul Nordis – anunță mediafax.ro.
Mai multe detalii puteți afla de AICI.