-1.5 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

VIDEO – Speciali pe patine: Elevii CSEI 2 au smuls ropote de aplauze cu un dans popular pe role…!

Elevii Centrului de Educație Incluzivă Nr 2 Bistrița au făcut senzație zilele trecute, la Cluj! Au fost invitați să susțină un minispectacol pe role, în cadrul unui concurs dedicat copiilor cu dizabilități. Elevii din Bistrița au cucerit inimile tuturor cu un dans popular pe patine. I-a însoțit instructorul lor, doctorul Niculaie Damian și profesoara Gabriela Roxana Vîntu.

A fost prima lor apariție în public! A fost primul spectacol susținut așa, între două trenuri… Dar a ieșit ceva extraordinar… Am fost primiți cu atâtea aplauze, cum n-am mai pomenit!”, a povestit medicul Niculaie Damian pentru Bistriteanul.ro.

[arve url=”https://youtu.be/rmWuJkGK1Xw ” /]

Niculaie Damian a studiat medicină veterinară în tinerețe, iar acum este pensionar. Săptămânal, atunci când nu plouă sau e prea frig, predă dans pe role pe unul dintre terenurile Colegiului „Liviu Rebreanu”. Se bucură de mișcare nu doar prichindeii de la grădiniță – ci și mămicile sau pensionarele care se încumetă la așa ceva.

OAMENI din Bistrița-Năsăud: Niculaie Damian, medic veterinar, pensionar și pasionat de dansul pe role…

Pe domnul Niculaie Damian îl cunoaștem din 2013, când l-am văzut prima oară plutind grațios pe role, într-o parcare dintre blocuri.

De atunci, ascensiunea lui a fost constantă. Iar după lecțiile predate unor copii din vecini, a fost invitat să predea copiilor la Școala Gimnazială Nr 4, la „Avram Iancu”, la Palatul Copiilor sau la Colegiul „Andrei Mureșanu”. De anul trecut și-a propus să-i învețe să danseze pe role și pe copiii cu nevoi speciale.

Zilele trecute elevii Centrului de Educație Incluzivă Nr 2 din Bistrița au avut parte de o adevărată aventură. Au participat la un eveniment organizat de Special Olympics România, la Cluj.

Cum în ultimul an am tot lucrat cu copiii cu nevoi speciale, am aflat și eu de eveniment. Am luat legătura cu organizatorii și le-am spus să se uite pe Clubul de dans pe role. După ce s-au uitat, au recunoscut că noi suntem cam avansați pentru concursul lor. Dar ne-au invitat să susținem un spectacol în afara concursului…”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro Niculaie Damian.

Alături de cei 6 elevi ai CSEI Nr 2 au evoluat și două fetițe din clasa a III-a, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu”. După ce s-au terminat numerele artistice, copiii din Bistrița au dansat alături de toți ceilalți participanți.

Am avut parte și de o întâmplare amuzantă. La sala de spectacole din Cluj m-a recunoscut o doamnă care a terminat la Bistrița, acum este inginer la Cluj, și-a amintint de cursurile noastre și a venit să danseze cu noi pe teren…”, ne-a povestit amuzat Niculaie Damian.

Lumea mă cam invidiază, mulți își închipuie că fac bani din asta… S-au mai certat unii cu mine și m-au trimis să-mi fac sală de sport. Dar nu au dreptate, eu fac voluntariat cu lecțiile de role. Nu primesc niciun ban pentru ele…”, ne-a mărturisit Niculaie Damian. 

[arve url=”https://youtu.be/qANeCWUXvrk ” /]

Niculaie Damian face repetiții cu elevii de la CSEI Nr 2 de câteva luni de zile. „De când lucrez cu acești copii am înțeles o treabă foarte importantă. Nu vă imaginați cât de mult înseamnă pentru ei să-i ajuți. Să le dovedești că pot face și ei ceva, că sunt buni la ceva…! Să vedeți cât sunt de fericiți…! Mă duc peste tot cu boxele portabile după mine. L-am rugat pe un băiat de-acolo să mă ajute să car cutia… Și era fericit că face și el ceva important. Ce mult înseamnă pentru ei să fie băgați în seamă…! Este practic un fel de terapie educativă prin mișcare… Când am ajuns acolo se încăierau și nu reușeam să-i despart… Și acuma, după spectacolul din Cluj, erau atât de încântați și fericiți…!

Un vis al doctorului Niculaie Damian ar fi să primească de undeva o sală, pentru a putea susține cursurile de role și atunci când afară plouă. „Am avut ceva tentative, am încercat să-i rog să ne dea voie într-o sală de sport acoperită. Dar nu au fost de acord. La Cluj am văzut că se poate, dar la Bistrița se pare că nu…”, ne-a mărturisit dezamăgit Niculaie Damian. 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.