-1.7 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

VIDEO: Școala de bani pe Roți, la Bistrița!

Sute de elevi din Bistrița și din împrejurimi, cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, au ocazia să se bucure gratuit de cel mai cool camion și de Școala de bani pe Roți – o serie de cursuri gratuite de educație financiară într-un camion special amenajat în acest scop care a poposit pe Pietonalul Liviu Rebreanu și va staționa aici până în 29 mai.

Școala de bani pe Roți este primul program itinerant de educație financiară interactivă care ajunge pentru prima oară și în Bistrița, pentru a oferi cursuri gratuite de educație financiară elevilor din comunitatea bistrițeană.

Atelierele din Școala de bani pe Roți  se desfășoară într-un camion numit FLiP, a cărui remorcă modulară se transformă într-un loc de joacă cu dotări de ultimă generație, unde traineri specializați oferă cursuri interactive gratuite de educație financiară unui grup format din 15 elevi, timp de 90 de minute.

Programul recurge la învățarea experiențială și jocuri pentru a-i ajuta pe cei mici să acumuleze cunoștințe despre cum circulă banii prin lume, cum să facă economii și cum să gestioneze un buget, realizând toate acestea cu ajutorul unor jocuri desfășurate în cadrul atelierelor de educație financiară.

[arve url=”https://youtu.be/2pfkY48SH0w” /]

Atelierele de educație financiară prin joacă se desfășoară zilnic, în intervalul orar 08:15 – 18:00, iar înscrierile sunt gratuite. Școlile din Bistrița și din localitățile conexe se pot înscrie în intervalele orare 8:15 – 9:45, 10:00 – 11:30, 12:00 – 13:30, 14:00 – 15:30, 16:00 – 17:30 și 18:00 -19:30.

Cei interesați pot accesa pagina http://www.scoaladebani.ro/peroti/ sau pot suna la numărul de telefon 0725.772. 255.

Continuăm misiunea noastră de a aduce educația financiară cât mai aproape de elevi și de a forma, cu sprijinul trainerilor noștri, viitori adulți care pot lua decizii financiare chibzuite. Ineditul camion FliP ne permite să scoatem educația financiară din clasă și să o facem accesibilă copiilor din întreaga țară, oferind celor mici o experiență completă în timpul căreia vor înțelege mai ușor concepte și noțiuni financiare printr-o metodă axată exclusiv pe jocuri, fără să fie nevoiți să asculte definiții sau formule. Traseul caravanei continuă cu Bistrița, unde abia așteptăm să facem cunoștință cu elevii pe care îi invităm la o călătorie antrenantă despre bani și valoarea lor„, a declarat Andreea Nicoleta Deliu, coordonatoarea proiectului Școala de bani.

Anul trecut, FLiP a parcurs aproape 10.000 de km, ajungând în București, Constanța, Tulcea, Galați, Focșani, Bacău, Vaslui și Piatra Neamț. Peste 7000 de elevi din orașele în care a ajuns camionul au participat la atelierele gratuite de educație financiară într-un singur an. În acest an, organizatorii proiectului au ajuns deja în comunitățile din Iași, Botoșani, Suceava, Baia Mare și Bistrița, urmând ca de aici, camionul FLiP să ajungă în Cluj-Napoca, Timișoara, Arad, Oradea, Deva, Alba Iulia și Sibiu.

Școala de bani pe Roți este un proiect realizat în parteneriat cu BCR Leasing și Fundația Vodafone România, reprezentând o componentă a programului național de educație financiară al BCR – Școala de bani, care se adresează copiilor, adolescenților și adulților. În ultimul an, peste 1000 de angajați ai BCR au devenit, în mod voluntar, profesori de educație financiară și au oferit, până acum, unui număr de 20.000 de români workshop-uri de educație financiară, în cadrul proiectului Școala de bani – ore de educație financiară pentru adulți.

Mai multe detalii despre înscrieri se pot obține accesând https://www.bcr.ro/ro/educatie-financiara

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.