-1 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

VIDEO – Robert Sighiartău (PNL): „Avem rețeta necesară! Dezvoltarea înseamnă investiții, nu consum”

Invitat în studioul Bistrițeanul Live, deputatul PNL BN Robert Sighiartău a vorbit despre investițiile în dezvoltarea economică a României și a județului Bistrița-Năsăud. Mesaj al deputatului liberal de 1 Decembrie:

Dată fiind criza pandemică în care ne aflăm și îngrijorările oamenilor, este complicat să vorbești despre dezvoltare. Însă este obligatoriu să creem posibilitatea ca această dezvoltare să se întâmple. Asta am făcut de un an de zile: am pus accent pe dezvoltarea economică a României. Aceasta se bazează pe investiții publice și private. Doar așa se poate România să atingă nivelul țărilor occidentale, doar așa putem vorbi de prosperitatea pe care o așteptăm de 30 de ani de zile”, a subliniat deputatul liberal Robert Sighiartău.

Trebuie să ajungem la același standard de calitate a vieții ca în Spania sau Italia – consideră Robert Sighiartău. Acest lucru se poate face doar printr-o guvernare care să pună accent pe investiții. „Avem rețeta neceasară! Trebuie să vorbim despre dezvoltare, trebuie să înțelegem că dezvoltarea înseamnă investiții, și nu consum.

Toate aceste investiții vor genera prosperitate, salarii mult mai bune, pensii mult mai bune, dar și un buget mult mai mare pentru a oferi multe alte lucruri necesare oamenilor care au muncit pentru acest stat…”, a mai spus Robert Sighiartău.

Detalii despre Planul Național de Redresare și Reziliență propus de guvernul PNL puteți afla mai multe detalii urmărind întreaga emisiune, mai jos:

[arve url=”https://www.youtube.com/embed/1P_ufOO5QWE” aspect_ratio=”853:480″ loop=”no” muted=”no” /]

„Oricât de greu ne-ar fi, nu trebuie să uităm că 1 Decembrie 1918 este simbolul victoriei speranței, curajului și a solidarității”

Dragi români,

Sărbătorim Ziua României în vremuri complicate și dificile. Oricât de greu ne-ar fi, nu trebuie să uităm că 1 Decembrie 1918 este, în istoria noastră, simbolul victoriei speranței, curajului și a solidarității, în condiții dramatice.

Totul părea aproape pierdut, după refugiul în Moldova și ocuparea Bucureștiului de către forțele inamice. Dar rezistența admirabilă a armatei române pe frontul din Moldova și victoriile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, din vara lui 1917, au redat speranța că se poate, au ridicat moralul României și au contat mult pentru prestigiul și cauza României la masa verde care a decis soarta Europei după primul Război Mondial.

Totul părea, iarăși, aproape pierdut, după Tratatul de la București, din primăvara lui 1918. Din nou însă, Dumnezeu a fost alături de noi. Tăria de caracter a regelui Ferdinand, patriotismul și abilitatea unor mari oameni de stat din toate provinciile istorice și solidaritatea națională au folosit întorsătura favorabilă a destinului istoric ca să realizeze marele nostru ideal, unitatea națională.

Să nu uităm, de asemenea, că 1 Decembrie 1918 s-a desfășurat în plină epidemie de gripă spaniolă. Și înaintașii noștri au trecut și peste această încercare.

Totul părea dureros, sufocant de greu în anii care au urmat sfârșitului primului Război Mondial. România suferise pierderi imense, umane și materiale. Totul era de refăcut, de reparat, de reorganizat din temelii, de unificat pe teren și în viață, de dezvoltat. Toate aceste obiective, la prima vedere aproape imposibil de atins, au fost împlinite într-o mare guvernare liberală (1922-1926) sub conducerea lui Ion I. C. Brătianu.

Dacă înaintașii noștri au putut și au răzbit în vremuri încă și mai grele, cu atât mai mult trebuie să putem și noi. Ei au avut credința, tăria morală și speranța din care s-a născut solidaritatea. Le avem și noi, cu siguranță!

Sigur, cu toții suntem îngrijorați acum de această pandemie care pune la grea încercare lumea civilizată. La fel ca în toate societățile democratice occcidentale și la noi acest virus atacă și coeziunea societății. Unii apreciază mai mult siguranța decât economia, iar alții accentuează importanța mersului economiei. Trebuie să găsim un echilibru just. Și să ne reamintim că este ceva trecător, că generațiile dinaintea noastră au depășit încercări mai mari, că obiectivul nostru nu este „un nou normal”, ci însăși revenirea la normal.

Vom trece împreună și de această încercare. Avem în față o șansă istorică pe care România nu a mai avut-o pentru a ajunge între tările dezvoltate ale Europei : fonduri europene record pentru dezvoltare, patru ani de stabilitate și avantajul apartenenței la structurile euro-atlantice.

La mulți ani, dragi români! 

(Articol electoral comandat de Partidul Național Liberal – Organizația Județeană Bistriţa-Năsăud, CUI mandatar financiar județean 11200025)

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.