2 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

VIDEO: Primul și singurul român care a zburat în Cosmos a făcut, la Bistrița, mărturisiri tulburătoare despre experiențele prin care a trecut

Dumitru Prunariu, primul și singurul român care a zburat în Cosmos a fost ieri omul zilei, la Bistrița, fiind invitat de Rotary Club, Lions Club, Rotaract și Interact la Colegiul „Liviu Rebreanu” și la Sinagogă, să povestească despre fantastica experiență prin care a trecut în spațiu: „Am ajuns în Cosmos printr-o întâmplare… Da, mi-a fost frică…”

Trebuie să mărturisesc că ceea ce m-a dus pe mine în spațiul cosmic a fost hazardul, întâmplarea… Dintotdeauna mi-am dorit să zbor, dar nu mi-am închipuit niciodată că am să zbor în cosmos. În copilăria mea am visat să fac avioane, să zbor cu ele, am urmat o facultate de inginerie aerospațială, am învățat cum să construiesc avioane, am zburat la aeroclub și îmi plăcea foarte mult să mă dau prin aer de-a dura, să fac acrobații, lucram deja la Întreprinderea de Construcții Aeronautice de la Brașov, eram deja căsătorit din studenție, aveam deja un băiat, al doilea era pe drum – când am fost trimis să-mi satisfac serviciul militar obligatoriu, să fac arma la termen redus, 6 luni, la Bacău. Soția mea nu terminase încă facultatea, și ea a urmat Inginerie Aerospațială, deși ulterior a practicat diplomația, devenind ambasador – dar atunci eram amândoi ingineri de aviație, ne gândeam că ne vom stabili la Brașov, fabrica urma să ne repartizeze un apartament și mi-am spus să fac și armata să termin cu asta. În timpul serviciului militar a venit comandantul și ne-a spus că România are nevoie de voluntari pentru a-i trimite în spațiul cosmic… Ne-am privit unii pe alții amuzați și ne-am întrebat la ce ne trebuie nouă cosmos?! Ni se părea atât de îndepărtat de România acest concept de a zbura în cosmos, încât prima reacție a fost «Nu ne interesează…!» Fiecare aveam serviciu, planuri, familie… Comandantul a insistat că ne trimite la București cu un avion militar și atunci am tresărit, mi-am spus că ar putea fi interesant să zbori cu un avion din ăsta…!”, a povestit Dumitru Prunariu ieri seară, la Sinagogă, amintind că inițial comandantul unității militare le-a spus că e vorba de o vizită medicală completă, de câteva zile, și că – în cele din urmă, pentru că și soția lui era la București, a ales să accepte provocarea, atras mai mult de ideea de a petrece o săptămână la București și nu în cazarmă…

Pentru că a obținut punctajul maxim la toate probele, după trei ani de pregătire intensă multidisciplinară, simulări și exerciții speciale, Dumitru Prunariu a fost selectat pentru misiunea Soyuz 40, reprezentând România în cadrul unui proiect care a presupus aproape 8 zile de cercetări științifice pe stația orbitală Saliut 6, alături de cosmonautul sovietic Leonid Popov.

Ieri seară, la Sinagogă – Dumitru Prunariu a povestit în cadrul conferinței Activitățile cosmice și impactul lor asupra societății și despre teledetecție, predicțiile meteo, rolul extrem de important al sistemelor spațiale, imaginile radar care pot determina dinamica și stabilitatea solului, comunicațiile și sateliții din spațiu care au efecte pozitive asupra vieții noastre de zi cu zi, dar și despre misiunile spre planeta Marte, aflată la 60-80 de milioane de kilometri – fapt care ar necesita un drum de aproape 8 luni de zile pentru o navă cosmică. Se preconizează că abia în jurul anului 2030 va putea ajunge primul echipaj uman pe Marte, a mai precizat cosmonautul român care, în finalul conferinței a fost asaltat de întrebări din public.

[arve url=”https://www.youtube.com/embed/FX-R-clMzW0″ /]

Da, mi-a fost puțin frică, dar nu în timpul zborului propriu-zis, ci înainte…”, a recunoscut generalul de aviație Dumitru Prunariu despre care Eladie Greere, de la Rotary Club Bistrița Nosa (căruia i se datorează prezența acestui invitat de onoare la Bistrița) a subliniat că este vorba de o personalitate de excepție, onorat de instituții din străinătate, membru de onoare al Academiei Române și Doctor Honoris Causa a mai multor universități naționale și internaționale.

Și la Colegiul „Liviu Rebreanu” sala festivă s-a dovedit ieri la prânz neîncăpătoare pentru sutele de elevi care au venit să-l asculte pe Dumitru Prunariu povestind despre Cosmos, într-o întâlnire organizată de Interact Bistrița unde au fost invitați și elevi de la alte licee.

Dumitru Prunariu a fost pe rând ofițer inginer în cadrul Comandamentului Aviației Militare, șef al Aviației civile române, președinte al Agenției Spațiale Române, ambasador al României în Federația Rusă, președinte al Comitetului ONU pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extra-atmosferic (UN COPUOS), președinte al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic (ASE), vice-președinte al Comitetului de Relații Internationale al Agenției Spațiale Europene (ESA), în prezent având gradul de general-locotenent în rezervă.

[arve url=”https://youtu.be/dxTe-Qo3h6g” /]

Foto deschidere @ skyfeedblog.com 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...