7.8 C
Bistrița
sâmbătă, martie 29, 2025

VIDEO – Primarul susține că Bugetul pe 2020 e sumbru! CE proiecte sunt totuși, cap de listă:

Ovidiu Crețu a explicat că bugetul municipiului pe 2020 nu arată prea bine. Totuși, există trei proiecte care sunt cap de listă. Lucrările ar fi trebuit să înceapă la acestea în 2018. „Modificările legislative ne-au împins până în 2020. Dar anul acesta vor începe lucrările la toate aceste trei proiecte!”, a declarat edilul.

Bugetul municipiului urmează să fie expus spre consultare publică, și apoi spre aprobare, cel mai probabil pe la mijlocul lunii februarie.

Primarul ovidiu Crețu a explicat că bugetul e destul de sumbru.

„E mai bun ca în 2019, dar nu e suficient. Comparativ cu anii 2016, 2017- no atunci am avut buget bun. Eu am mai spus-o și cu altă ocazie că Guvernul 2018 – 2019 a greșit enorm când a luat bani de la orașe și i-a repartizat pe unde au vrut ei. Le-am zis că așa duc orașele în imposibilitatea de a mai putea funcționa”, a explicat edilul.

Acesta a spus că punctele cu plus în bugetul pe 2020 vin din cauza deciziei noului Guvern de a ajuta primăriile cu 50 la sută din cheltuielile cu asistații sociali. Și mai mult, cota din TVA care revine primăriilor a crescut de la 60 la 63 la sută.

Totuși, deși Bugetul nu arată așa cum și-ar fi dorit, primarul a explicat că există trei proiecte, cap de listă. Lucrările la acestea ar fi trebuit să înceapă în 2018, dar modificările legislative „le-au împins” în 2020.

„Proiectele care le-am depus pe POR, care vor schimba mobilitatea și fața orașului, sunt prioritare. Mă refer la Linia Verde, Centrul Intermodal și Pista de biciclete. Toate lucrările aferente acestor proiecte se vor demara în acest an”, a asigurat Ovidiu Crețu.

Mai multe informații, AICI:

[arve url=”https://youtu.be/1fd4KIOJkkk” /]

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Locuiești în Bistrița? Alege garduri de beton rezistente de la Sigicom!

În Bistrița, din ce în ce mai mulți proprietari renunță la materialele fragile și aleg gardurile de beton – o soluție modernă, sigură și estetică. Spre deosebire de lemn sau metal, betonul nu ruginește, nu se deteriorează și nu necesită întreținere constantă. În plus, vine într-o gamă variată de modele, potrivite pentru orice stil arhitectural.

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...