10.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

VIDEO: Primarul Sorin Hognogi, surprins lovind cu pumnii un localnic din Spermezeu!

Primarul comunei Spermezeu, Sorin Hognogi a fost filmat de o cameră de supraveghere a unui local în timp ce îl lovește cu pumnii pe un bărbat din localitate. Deși imaginile sunt din luna februarie a acestui an, acestea au fost făcute publice abia acum, în campanie electorală.

În plină campanie electorală ies la iveală imagini cu primarul comunei Spermezeu, Sorin Hognogi (PNL), în timp ce ia la bătaie un bărbat, pe terasa unui bar din localitate. Incidentul s-a produs în luna februarie a acestui an și a fost surprins de camerele de supraveghere ale localului, însă au fost făcute publice abia acum, în plină campanie electorală. Acestea au fost difuzate de România TV.

Deși surse din comună spun că bărbatul respectiv ar fi lucrat la firma de pavaje a tatălui primarului din Spermezeu, Sorin Hognogi susține că informația nu ar fi reală și ar fi vorba doar de un bărbat din comună care trăiește dintr-o indemnizație pentru persoane cu handicap și cu care a mai avut conflicte de-a lungul timpului.

„Individul respectiv mi-a amenințat și hărțuit familia de nenumărate ori și când e vorba despre familie omul își pierde cumpătul. E  un cetățean al comunei, care consumă alcool și de nenumărate ori familia mi-a fost amenințată. Am depus o plângere pentru că nu știu în ce moment poate să ajungă la mine în curte, când sunt în delegație sau plecat…. Când îți este hărțuită familia… Regret… niciodată nu am dat o palmă nimănui. Nu ar fi trebuit să reacționez așa. Eu mi-am cerut scuze, după două saptămâni, altă comunicare cu dânsul nu am, nu e cu cine”, a declarat primarul Sorin Hognogi, pentru Bistrițeanul.ro.

Potrivit acestuia, la două-trei zile de la incident a depus plângere la poliție pe numele bărbatului, pentru hărțuire și injurii. De asemenea, bărbatul a depus plângere pe numele primarului pentru lovire.

Se pare că plângerea cetățeanului agresat din Spermezeu a fost făcută direct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean. În acest caz se cercetează infracțiunea „lovire sau alte violențe”.

Sorin Hognogi este la al patrulea mandat în fruntea comunei Spermezeu și candidează pe listele PNL pentru al cincilea. Acesta este și vicepreședinte al PNL Bistrița-Năsăud.

Video: România Tv.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Rușine gozerului! Ce se tot ascunde atâta in spatele familiei?? Sunt pretexte penibile! Să răspundă pentru faptele lui! Dar repede! Nu peste 10 ani când se vor prescrie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: