4 C
Bistrița
miercuri, decembrie 25, 2024

VIDEO – PERCHEZIȚII: Împușcau mistreți și căprioare. Aveau exemplare vii și într-un țarc. Trei persoane, reținute!

Polițiștii au descins ieri la șase domicilii, într-un dosar de braconaj. Cei cercetați nu doar că împușcau ilegal căprioare și mistreți, dar aveau și exemplare vii într-un țarc. Trei persoane, reținute.

Ieri, 10 martie, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Bistrița-Năsăud, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor persoane bănuite de:

  • braconaj
  • nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

CE ACUZE sunt aduse:

Conform cercetărilor polițiștilor, din martie 2021 și până în prezent, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 32 și 47 de ani din Bistrița-Năsăud, ar fi braconat mai multe exemplare de căprior și mistreț. Exemplarele omorâte au fost în fonduri de vânătoare din județele Bistrița-Năsăud și Cluj.

La acțiunile de braconaj ar fi fost folosite arme și muniții deținute legal, aflate în circuitul ilegal. De asemenea, un alt bărbat de 63 de ani, din Dej, ar fi permis și înlesnit unui bărbat de 32 de ani să desfășoare acțiuni de braconaj”, transmite IPJ BN.

Au găsit arme, muniție, dar și un țarc cu animale vii

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate:

  • 8 arme letale, cu destinația vânătoare, deținute legal, cu privire la care există indicii că ar fi fost utilizate la acțiuni de braconaj
  • o armă de vânătoare deținută ilegal
  • 10 cartușe pentru armă letală de vânătoare, deținute ilegal
  • 15 kilograme de carne de vânat
  • 36 de trofee de vânat.

Totodată au fost ridicate:

  • 8 telefoane mobile
  • 4 camere de supraveghere portabile
  • o cameră cu termoviziune
  • 4 stații emisie-recepție
  • 3 laptopuri
  • diferite înscrisuri cu valoare probatorie.

De asemenea, în apropierea a două dintre locuințele vizate, au fost găsite mai multe animale sălbatice (un căprior și 10 mistreți), care ar fi fost ținute în captivitate, fiind sesizate instituțiile abilitate, pentru preluarea acestora”, transmit polițiștii bistrițeni.

Cinci persoane duse la audieri, trei riscă să rămână după gratii

Cinci persoane au fost conduse la sediul poliției. Față de trei dintre acestea a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.

În cursul zilei de astăzi, cei trei vor fi prezentați magistraților, în vederea dispunerii unor măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate pentru comiterea infracțiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Cluj, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud și al polițiștilor din cadrul Poliției orașului Beclean”, transmit reprezentanții IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...