-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

VIDEO – Oltean: GATA! Am scăpat de eticheta „penal”! Toate dosarele – clasate!

Fostul lider politic – Ioan Oltean – a susținut azi o conferință de presă, „împins de la spate” de Boc. „Sunt curat, am scăpat de eticheta PENAL. Miercuri a fost ultima pronunțare a instanței. Am scăpat. Sunt liber!”, a declarat acesta.

Susținut de Emil Boc – „printre puținii care au crezut în nevinovăția lui” – Ioan Oltean a susținut azi o conferință de presă. Acesta a vrut să arate faptul că e CURAT.

Miercuri a fost ultima pronunțare a instanței, în dosarul penal în care eram cercetat. Au fost cinci ani de chin. Cinci ani de umilire. Cinci ani în care am purtat eticheta de penal. AU fost patru dosare penale deschise în perioada 2013- 2015.

Două au fost de răsunet. Un dosar – care viza luarea sacului de bani din curtea bisericii din Chitila – 600.000 de euro într-un sac negru cu șnur galben – care mi-a creat foarte multe probleme la vremea respectivă.

Al doilea – dosarul care se referă la complicitatea mea la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Din cele patru infracțiuni, una a ajuns în instanță după ce DNA a întocmit rechizitoriu și l-a trimis la ICCJ. E vorba de cea referitoare la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu. Sunt 13 volume, 3.367 de pagini, 5 ani, iar rezultatul – ordonanță de clasare dată de DNA.

Asta după ce dosarul a fost retrimis de două ori de către camera preliminară de la ICCJ la DNA. În final, l-au clasat cu motivația că fapta nu este prevăzută în Codul Penal. E vorba de articolul 16, alineatul 1, litera b din Codul de Procedură Penală.

Nu am fost de acord cu această soluție. Am făcut plângere la Tribunalul București care a admis plângerea făcută de mine. Miercuri a schimbat motivul clasării în acela că fapta nu există. Am mai făcut plângere și împotriva ordonanței prin care a fost clasat dosarul cu sacul de bani. Acolo DNA a clasat dosarul fără să mă cheme măcar o singură dată. AU făcut precizarea că nu sunt suficiente probe pentru a trimite în judecată cauza. Nu am fost de acord cu această soluție. Am făcut plângere la Tribunalul București, instanța a admis și această plângere și a clasat dosarul în aceeași modalitate, arătând că fapta nu există”,  a declarat Ioan Oltean.

Acesta spune că toți acei cinci ani în care a fost cercetat au lăsat urme adânci în viața lui. 

Am spus acum 5 ani și jumătate că nu sunt vinovat, că nu am săvârșit faptele pentru care mi s-au deschis dosare penale și că voi încerca să dovedesc acest lucru. Cinci ani au trebuit să treacă până când instanțele s-au convins că faptele nu există și au închis toate cele 4 dosare. Nu vreau să comentez în niciun fel decât să mă bucur că lucrurile s-au terminat în felul acesta. Regretabil că 5 ani au fost necesari și atâta volum de muncă pentru a se constata că fapta nu există. Despre umilința suferită în această perioadă, despre distrugerea carierei mele, despre multe alte lucruri e tardiv să mai discut. Ele au lăsat urme adânci în viața mea”, a mai spus Oltean.

Totul – ca să-l scoată de pe scena politică

Ioan Oltean susține că nu a fost O persoană în spatele acestor atacuri. Dar că a fost CLAR o acțiune de a-l scoate de pe scena politică.

Am avut rezultate foarte bune. Am condus 25 de ani organizația din Bistrița-Năsăud, am fost tot timpul între primele 10 organizații din țară. Eram încă la o vârstă în care poate că încă patru ani aș mai fi rămas… M-au scos prin aceste dosare care sunt o parte aici, o parte pe la Oradea, la vestitul procuror Munteanu, sau la DNA București.

Cine a vrut să mă scoată? Cei care credeau că probabil spun prea multe. Sau am o personalitate prea puternică. Sau cei care au vrut ca noua clasă politică să fie de genul celei care este astăzi. Nu aș putea nominaliza cine anume a vrut. Dar în mod cert asta s-a vrut și s-a putut”, a declarat Ioan Oltean.

Acesta a subliniat faptul că e o practică des întâlnită „fabricarea” de astfel de dosare pentru scoaterea unora de pe scena politică.

Din păcate, nu sunt singurul exemplu. În ultimii 5-6 ani, mulți oameni politici au suferit același tratament. Unii au fost mai grav afectați decât mine. Chiar au făcut închisoare luni de zile, ca după 5-7 ani instanțele să constate la ei, în baza unei judecăți la instanțele abilitate, că faptele lor nu au existat.

Eu am trăit clipa fericită. Am avut noroc pentru că instanța supremă nu a dat curs cererii DNA să fiu arestat. A respins cererea pentru că nu erau probe. Alții nu au avut acest noroc și au făcut luni grele și ani grei de detenție. Dacă ne uităm la cele 13 dosare, a fost o cheltuială inutilă din partea statului. A fost distrugerea mea și a familiei. Nu doresc nimănui să treacă prin asemenea momente”, a mai spus Oltean.

Ar putea totuși să dea în judecată pentru calomnie

Ioan Oltean  a declarat că analizează posibilitatea cererii de daune civile.

Ar putea totodată să dea în judecată pentru calomnie pe denunțător.

Am identificat în schimb denunțătorul. E vestitul preot Andrei Alexandrescu care a depus denunțul la DNA. Am găsit adresa lui și am găsit unde stă, pe o stradă din Chitila. Culmea, strada îmi poartă numele: Ion Oltean. Nu vreau pe de altă parte să bănuiesc pe nimeni. Vreau să uit, în măsura în care se poate uita acest lucru, și să-mi văd de viața mea. Lucrurile probabil că așa au fost scrise să se întâmple. Important este că eu, și nu multă lume, am știut că sunt nevinovat. E posibil să depun o plângere împotriva denunțătorului pentru denunț calomnios”, a concluzionat Ioan Oltean.

Despre faptul că vrea să rămână un simplu spectator în  PNL puteți reciti aici:

VIDEO – Oltean: Nu am înțeles de ce Sighiartău nu a anunțat că e contracandidatul lui Turc

Declarațiile sale integrale le puteți asculta aici:

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...