-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

VIDEO: O adevărată tehnică de provocare și controlare a sentimentelor. Teatru…

Nu mai sunt la vârsta tinereții, când totul pare posibil, dar sunt pasionați de teatru. Și au înțeles că acesta le poate deschide nebănuite porți sau șanse spre curajul de a învăța oricând. „Toate acestea le-am învățat un pic cam târziu. Ar fi fost foarte util și important dacă aș fi urmat un astfel de curs de artă dramatică în timpul liceului……” 

În viața de zi cu zi nu sunt doar spectator. Ci și actor, pe mare scenă a vieții. Cât de bine mă simt în propriul rol se vede în armonia realțiilor pe care reușesc să le construiesc în viața de zi cu zi. Cert este faptul că fiecare dintre noi avem resursele necesare pentru a fi actori de succes în propriul film, în propria viață…

Cuvintele de mai sus îi aparțin Ceciliei Brendea din Bistrița. Este una dintre cei care au ales să facă teatru la Școala Populară de Arte. Și care recunoaște că a avut nevoie doar de un impuls, pentru a-și descoperi noi calități. Asta s-a petrecut pe parcursul celor doi ani de studiu, la Școala Populară de Artă, prin intermediul profesorilor de la Artă Dramatică actorie – Eugenia Rusu și Camelia Codruța Rus”, mărturisește Cecilia Brendea.

De la profesoarele Școlii de Arte a învățat că „actorii folosesc o adevărată tehnică de provocare și controlare a sentimentelor. Un actor are un sistem bine determinat prin care poate să-și contruiască universul interior. Trebuie să recunosc că sentimentele care se declanșează în acest proces sunt neașteptate și uneori greu de înțeles. Dar teatrul ne învață că ele pot fi percepute și exprimate…”, mărturisește Cecilia Brendea.

Cât de important ar fi să înveți așa ceva în timpul liceului…

Noutățile s-au ținut lanț la cursurile de teatru. Am avut parte de o abordare total nouă, interesantă și distractivă în același timp. Cu siguranță am învățat foarte multe lucruri noi.

Pornind de la exercițiile de respirație, care nu au fost deloc ușoare, continuând cu elementele de dicție sau folosirea limbajului non verbal – toate au fost de un real folos pentru mine personal. Este drept că aceste lucruri noi învățate – le-am învățat un pic cam târziu. Ar fi fost foarte util și important dacă aș fi urmat un astfel de curs de artă dramatică în timpul liceului…”, a mărturisit Dan Archiudean, un alt elev al cursului de teatru.

El a mai adăugat că ar fi de un real ajutor și pentru alți tineri liceeni din Bistrița. „Și-ar putea descoperi foarte multe aptitudini și calități de care habar nu aveau. Ar reuși să depășească tracul și emoțiile. Și și-ar dezvolta limbajul, vocabularul, latura artistică și umană…

Teatrul, ca formă de auto/cunoaștere

Teatrul este o formă de cunoaștere – consideră și Angela Popceanca. Tânăra a descoperit în urmă cu doi ani cursul de artă dramatică de la Școala Populară de Arte.

Deși nu eram foarte sigură că locul meu este aici… Pentru că abilitățile mele de comunicare nu erau foarte dezvoltate, am hotărât să mă înscriu. Am descoperit apoi beneficiile și experiența teatrală. Am aflat ulterior că respirația este foarte importantă pentru intonația corectă, expresivă și cursivă…”, afirmă Angela Popceanca. 

Tinerii pasionați de teatru din Bistrița au fost coordonați de profesoara Camelia Codruța Rus. 

Alte emoționante mărturii despre importanța și necesitatea unor asemenea cursuri de teatru – vă sunt accesibile pe pagina de facebook Școala de Arte Bistrița sau pe canalul de Youtube al Centrului Județean pentru Cultura Bistrița-Năsăud. 

 

Profesorii de la Școala Populară de Arte – care funcționează în cadrul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud – au pregătit o vacanță activă pentru elevii și admiratorii lor.

Periodic ei postează diverse episoade artistice care reflectă cursurile desfășurate aici. Filmele sunt grupate într-un turneu virtual care se va încheia la finalul lunii august.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...