5.5 C
Bistrița
marți, decembrie 24, 2024

VIDEO: Minora de 13 ani se ascunsese într-o casă părăsită, având la ea o carte, o lanternă și apă! DRAMA prin care trece:

O copilă de 13 ani a plecat de acasă, duminică după-masa. A fost găsită ieri, de niște localnici, într-o casă părăsită. Avea la ea o carte, o lanternă și apă. DRAMA prin care trece Gabriela:

Duminică după-masă s-a dat alarma în Târlișua. Gabriela Filip, o minoră de 13 ani, a plecat de acasă. Comunitatea s-a mobilizat imediat în căutarea ei. Apel la căutarea acesteia a făcut și poliția, dar și Ioan Rus, un localnic din Târlișua.

Gabriela, o minoră de 13 ani, a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Zeci de persoane o caută

Conform postărilor lui Ioan Rus, de pe pagina sa personală de Facebook, fata nu era la prima plecare. Și comunitatea știa drama prin care trece copila. Acesta a oferit informații din timpul căutărilor și a tras semnale de alarmă cu privire la faptul că Gabriela a plecat pentru a scăpa de rele tratamente.

Găsită ieri după-masă într-o casă nelocuită. Gabriela avea la ea o carte, o lanternă, 4 cornuri și o sticlă de apă

Gabriela a fost găsită ieri după-masă de un cuplu de localnici din Târlișua, Liviu și Floarea Sima.

Dacă polițiștii doar au informat că fata nu fusese victima vreunei infracțiuni, Ioan Rus a dat detalii legate de găsirea acesteia.

Din fericire, Gabriela a fost găsită de niște oameni cu suflet mare, care puteau să stea bine-mersi acasă, pentru că era un timp ploios. Dar Liviu și soția lui au decis să ia dealurile la pas. Chiar spunea soția lui că se caută acul în carul cu fân. Uite că s-a demonstrat că acel ac poate fi găsit. (…) Au găsit-o într-o colibă lângă o casă părăsită, în Dealul Negrilor, la Lutul Alb… (…) 

Trecuse prin apă și a stat cu mocasinii uzi 48 de ore. A dormit afară… Dumnezeu a ținut cu ea, că nu au fost zero grade în nicio noapte. Avea un tricou și o geacă roșie, o căciulă și un ghiozdănel. Și-a pus patru cornuri, o sticlă de apă, o lanternă și o carte de citit”, a explicat Ioan Rus pe pagina sa de Facebook.

Gabriela e acum în grija celor de la Protecția Copilului. Motivul plecării și drama pe care o trăiește

Ioan Rus a explicat că mulți dintre localnici nu s-au implicat în căutarea fetei, crezând că a plecat cu cineva cu o mașină. Acesta fusese sigur că motivul plecării este o bătaie primită de la mama sa. Nu a fost bătaie, dar a fost tot o neînțelegere. Iar frica de mama ei a făcut-o să plece, chiar și pe timp de noapte, deși, conform localnicilor, fata se temea de întuneric.

Fetița a declarat, în fața mea, a lui Floarea și a doi polițiști, că într-adevăr, duminică nu o bătuse mama ei. Dar nici nu a crezut-o când i-a spus că o poză găsită în telefon, luată de pe internet, nu e persoana ei. Și mama ei a amenințat-o că luni dimineața, când începe școala, merge și o face de rușine în fața copiilor și a profesorilor. (…)

Cartea pe care o avea la ea era ceva cu „nu vei regreta, bunică”. Asta pentru că, așa cum ne-a spus ea, bunica ei a luat de multe ori bătaie, apărând-o.

Ne-a mai spus că la un moment dat, mama ei era la serviciu și a trimis-o să dea de mâncare la vacă. I-a spus să îi trimită mesaj după ce hrănește animalul. Fata a uitat să-i trimită mesaj, pentru că s-a apucat de învățat. E premiantă, aproape an de an luând premiul II sau III. Mama ei, când s-a întors de la muncă, a luat cârligul de la sobă și i-a spart arcada (…) Și acum mai are semnul”, a povestit Ioan Rus.

Gabriela se află acum într-un centrul al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, la Năsăud. Acolo va fi examinată de psihologi și se va decide dacă va rămâne în continuare la mamă sau la tatăl ei. Gabriela ar vrea să stea cu tatăl ei care nu ar fi lovit-o niciodată.

Ioan Rus a explicat că de îndată ce fata se va întoarce în Târlișua, el o va premia.

Eu îi voi da 500 de lei când vine acasă, să-și cumpere ce vrea. O să o premiez, pentru că ambalajele de la cornuri le-a pus în ghiozdanul ei. Nu le-a aruncat. Este un exemplu demn de urmat. Bravo, Gabriela, și tuturor copiilor care aveți educația de a nu arunca deșeurile în natură!”, a explicat Ioan Rus.

Mai multe detalii despre Gabriela, găsirea acesteia și drama prin care trece, în video de mai jos:

„Eu sper ca autoritățile să-și facă treaba, iar cine e vinovat să plătească!” a concluzionat Ioan Rus.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Sunt impresionat de acest caz! Va dati seama? A ales sa -si ia o carte cu ea! Cati adolescenti din ziua de astazi aleg o carte in loc de telefon, laptop….. Aceasta fata, trebuie ajutata cu tot sufletul! Domnule Rus Ioan ,respect!

  2. Doamne cum da Bunul Dmnezeu… copii celor care nu-i merita sa-i aiba ! Ce copila frumusica si desteapta… pe care au batjocorit-o fel si chip, motiv ptr care biata de ea a decis sa plece de acasa si sa nu-si mai vada parintii in ochi … Problema este ca in loc sa mearga la primarie, ori la politie, a ales biata de ea sa stea ascunsa . Bine ca oameni cu suflet MARE , au gasit-o si au alertat autoritatile, ca cine stie ce putea sa patzeasca biata cipila … ! Vedeti, noi romanii suntem impotriva ” legilor familiei din tzarile nordice ) … dar foarte bine fac statele respective, ca fara nici un acord al familiei din care provin copiii batjocoritzi… statul decide si da acesti copii altor familii fara drept de ” apel ” din partea parintilor . TOT ASA AR TREBUI LEGIFERAT SI AICI LA NOI !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...