Dr. Nicoleta Dumitrean, medic UPU – SMURD și fost pacient COVID, a fost prezentă în studioul Bistrițeanul LIVE și a povestit despre experiența traumatizantă prin care a trecut ca pacient infectat cu coronavirus. Aceasta a explicat cum a luat virusul și cum a ajuns să doneze plasmă pentru a vindeca pacienții în stare gravă cu același diagnostic. „Nu a fost o perioadă tocmai plăcută. Cred că a fost una dintre cele mei urâte perioade din viața mea”, a spus medicul.
În județul nostru COVID-19 a îmbolnăvit peste 600 de persoane. Nici personalul sanitar nu a scăpat de infecția cu acest virus, până în acest moment 47 cadre medicale (12 medici și 35 asistenți) și 17 persoane parte din personalul auxiliar (infirmiere, brancardieri), fiind confirmate cu coronavirus. Din fericire, dintre acestea, 33 au fost declarate vindicate.
Printre medicii infectați cu COVID-19 se numără și Dr. Nicoleta Dumitrean, medic specialist în medicina de urgență. Aceasta a fost prezentă în studioul Bistrițeanul LIVE și a vorbit despre modul în care a contactat virusul și despre experiența traumatizantă prin care a trecut ca pacient infectat cu coronavirus.
„Din păcate am luat virusul din interiorul familiei, după o vizită la părinții mei. Ei erau deja pozitivi, iar eu mergând nepregătită, crezând că ei sunt în siguranță, m-am ales cu virusul. Părinții mei au avut simptome amândoi, dar pe mama am dus-o prima dată la spital și așa am descoperit că ea e pozitivă. Cu doi părinți am intrat în spital. Părinții mei au prezentat o stare generală alterată, cu febră, cu frisoane, cu tuse și au fost foarte obosiți. Cam trei zile au stat la pat, până am încercat să văd despre ce e vorba. Am considerat că este o banală viroză, o răceală, în perioada respectivă. În următoarea zi după ce s-a internat mama, eu eram programată pentru a fi testată fiindcă avusesem în UPU un pacient care a fost pozitiv și am fost testați toți care am lucrat pe pacientul respectiv. Eu tot speram să nu fiu pozitivă. Nu îmi doream pentru că aveam o teamă foarte mare, mai ales de ce se auzea din China și din Italia, la vremea respectivă. Erau așa de multe cazuri și decese, că efectiv eram speriată. Nu am vrut nici măcar ca părinții mei să fie pozitivi, dar din păcate a trebuit să trecem și prin perioada asta în viață. Nu am avut nici tuse, nici febră, am avut dispnee (n.r. lipsă de aer), am avut cefalee (n.r. durere de cap), dureri de gât ca de obicei, am avut dureri în spate – toracice-posterioare. Cam la șapte zile de la contactul cu părinții mei am avut primele simptome. Am fost testată, așa cum am spus, am primit rezultatul undeva la 12 noaptea și următoarea zi am fost deja sunată pentru internare de pe la șase dimineața. M-au sunat și de la DSP, m-a sunat și șeful meu…”, a povestit Nicoleta Dumitrean.
Despre experiența ca pacient infectat cu COVID-19, medicul spune că că a fost una dintre cele mai urâte perioade din viața acestuia, mai ales din cauza stresului psihic și a faptului că a fost privit de cei din jur ca un lepros, iar în spital a fost internat alături de părinți.
„Am început necrezând că există COVID ca boală. Nu știu de ce, dar nu am crezut. Până nu treci pe acolo există tendința de a nu crede. Această experiență a fost traumatizantă, mai ales psihic. Pot să recunosc că nu a fost o perioadă tocmai plăcută. Cred că a fost una dintre cele mei urâte perioade din viața mea. Eram și speriată, mai ales de faptul că părinții mei ar putea să nu mai iasă din spital, în condițiile în care toate știrile duceau înspre bolile pe care le aveau și părinții mei. Putea fi riscul de deces oricând, la oricare dintre ei. Eram foarte speriată. Eram și dezamăgită de situația care se creează în jurul tău și la serviciu. M-am simțit cumva foarte ciudat. M-am simțit rău, foarte rău, din postura de pacient. Mă gândesc și acum cum se simt pacienții care află că sunt pozitivi de COVID. Te simți rău, ești izolat. Cumva se uită la tine toată lumea ca la un pacient care ar avea lepră… Ești ca un lepros efectiv… Ești privit de societate, de colegi, de personal. Până la urmă, asta e doar o boală. E mult mai traumatizant decât boala în sine când vezi că ești atât de ignorat. Nimeni nu vrea să ajungă în contact cu tine și ești foarte evitat. În ziua în care am fost internată m-am simțit cel mai rău. A fost punctul culminant. Trecuseră șapte zile și prezentam o cefalee foarte intensă pe care nu am mai avut-o niciodată, eram atât de obosită și lipsită de vlagă, iar starea asta împreună cu cea psihică, practic îmi accentuau și mai tare starea. Am avut un grad mic de afectare pulmonară. Undeva la doi centrimetri la nivelul plămânului drept. Vă spun sincer că de când am ieșit din perioada de izolare am lucrat încontinuu în schimburi și ture. Nu am avut timp să îmi refac un CT să văd dacă și-a revenit plămânul. Am stat 12 zile în spital. Le-aș descrie ca o perioadă în care nu aș vrea să mai ajung în spital. Starea asta de a fi izolat și ignorat de oameni, de colegi, să nu intre nimeni… Toată lumea și-a făcut treaba, fiecare și-a făcut sectorul ce îl avea de făcut, dar faptul că nu intră cineva să te întrebe ce mai faci, cum te simți… nu este din inimă, este cumva că trebuie să intre de două ori, să vadă și să întrebe ce fac oamenii și să îi monitorizeze. Colegii medici, eu nu pot să incriminez pe nimeni, intrau dimineața să întrebe cum ne simțim și ieșeau, seara nu prea mai era vizită. Doar asistenții intrau de două ori să ia măsurătorile dimineața și seara. În salon am mai avut-o pe mama și pe tușica mea. M-a îngrijorat că nu vedeam la o evoluție favorabilă la cele două. M-am îngrijorat pentru că nu știam dacă ne vom negativa, dacă vom mai sta mult în spital. Nu voiam să mai stăm în spital, voiam să ieșim odată. După șapte zile nu prea mai e o stare bună să fii în spital, ai așa un disconfort. Te simți ca o anomalie, ești ca o anomalie. Ești anormal între oameni. Nu vreau să mai discut pe perioada aia pentru că a fost foarte dificil psihic. Așteptarea unor rezultate de care depinzi dacă ieși sau nu din spital mi se pare foarte urâtă. Cedezi psihic… Doar să stai în spital și să aștepți un rezultat, e greu. Eu am intrat pe Kaletra și nu m-am simțit bine, după două zile am prezentat multiple scaune diareice și m-au schimbat colegele pe Plaquenil. Nu am putut să o duc, a fost foarte ciudat. Nu am putut să mai rezist, eram moleșită total. Abia mă mai ridicam de pe pat. Undeva după șapte zile au început să dispară simptomele. Undeva în ziua a treia mi-am pierdut gustul și mirosul. Gândiți-vă că se spăla cu clor în fiecare zi, erau lavete îmbibate bine în clor și eu nu simțeam deloc. Nu am simțit nimic. O vedeam pe mama că îi curg lacrimile și că își punea perna pe față pentru că era insuportabil mirosul, iar eu un aveam absolut nimic. Doar când m-am externat am simțit un iz de clor, iar clorul e puternic ca miros. După externare am fost izolată încă 14 zile. Nu m-am simțit foarte bine acasă. Am început să tușesc, a început să mă doară iarași capul, să mă doară gâtul, toracele posterior și mă gândeam că o să mă repozitivez. Mi-am făcut un test înainte de a începe serviciul și eram negativă și m-am liniștit.”, a mai mărturisit Nicoleta Dumitrean.
Experiența de a fi internată alături de părinții săi nu a fost una ușoară, mai ales că părinții acesteia au pornit de la ideea că vor muri în spital.
„Cred că stresul care a fost a apăsat pe umerii lor, cred că nu le-a priit foarte bine. Au fost foarte demoralizați. Ei au intrat din start în spital cu ideea că o să moară. Cam așa au fost discuțiile cu părinții mei. Ei erau foarte convinși că după ceea ce se spunea la televizor, cu bolile pe care le aveau, bifau tot și erau demoralizați total. Bineînțeles că am încercat să îi încurajez și pe unul și pe celălalt. Cu tatăl meu vorbeam la telefon, cu mama lângă mine, am încercat să le ridic moralul, dar cred că m-au tras și pe mine puțin în jos. M-am speriat. L-am reîntâlnit pe tatăl meu cu 10 kilograme în minus, palid și extrem de slăbit. Cred că a fost foarte greu pentru el spitalizarea. E un om independent și îi place foarte mult în aer, în natură.”, spune medicul fost pacient cu COVID-19.
Dacă ați ratat sau doriți să revedeți momente din emisiunea în care Dr. Nicoleta Dumitrean a discutat despre experința traumatizantă prin care a trecut ca pacient infectat cu COVID-19, puteți să o urmăriți în materialul video de mai jos:
https://www.facebook.com/bistriteanul.ro/videos/3428441723881417/
