-0.3 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

VIDEO: Mai țineți minte Săgeata Albastră?!? Traseul ei ar putea deveni variantă ocolitoare a Sângeorzului

Unele bunuri ale CFR ar putea ajunge în administrarea primăriilor. Astfel, s-ar putea ca unele căi ferate care NU sunt folosite, să fie transformate. „S-a discutat ca în locul căii ferate Ilva Mică – Rodna să se facă variantă ocolitoare”, a declarat Radu Moldovan.

În 1 august 2017, cu mare fast era inaugurată calea ferată Ilva Mică – Rodna Veche. „Săgeata albastră” zbura cu 35 km/h, pe tronsonul de cale ferată închis timp patru ani de zile.

Penibilul situației a fost făcut cunoscut la nivel național, iar o asociație dedicată infrastructurii a catalogat investiția drept absurdă. „Autoritățile ne iau la mișto. Trenul făcea mai puțin în 1939” – a fost mesajul transmis atunci.

Săgeata Albastră nu a avut viață lungă, deoarece, „ca să parcurgi distanța Ilva Mică- Rodna, ai nevoie de merinde”. Astfel, după nici șase luni, tronsonul respectiv de cale ferată a rămas din nou nefolosit.

La finele săptămânii trecute, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a fost prezent la Bistrița. În cadrul unei conferințe de presă a anunțat că se lucrează la un proiect legat de bunurile CFR. Acestea ar putea ajunge în administrarea autorităților locale, care să le modernizeze și utilizeze.

Unele din clădirile și terenurile CFR ar putea fi reabilitate și folosite de primării

S-a discutat inclusiv despre posibilitatea ca unele tronsoane de căi ferate să fie desființate, dacă nu se mai utilizează.

Tronsonul Ilva Mică – Rodna Veche ar putea deveni „centură ocolitoare a Sîngeorzului, pentru TIR-uri”.

Nu avem nicio soluție pentru șosea de centură. Domnul primar de la Sîngeorz spunea că sunt doar două soluții:

  • tunele: Adică să facem o centură prin tunel. Era și proiectantul acolo. Nu este spațiu, nu sunt terenuri pe unde să poți face centura. Dar proiectantul spunea că acum, cu prețurile neactualizate, costă 50 milioane de euro UN KILOMETRU de tunel. Ori pe ruta aia sunt vreo 3 km de tunel. Deci lucruri care NU sunt sustenabile.
  • pe traseul căii ferate Ilva Mică – Rodna. Să fie făcută o șosea de tranzit pentru TIR-uri sau alții care tranzitează zona. Să meargă din Ilva Mică șoseaua asta, până la Șanț, și de acolo să intre pe drumul național, înapoi, pe unde nu sunt localități. 

Domnul Ministru a zis că da, trebuie făcută o solicitare. Trebuie făcută o analiză iar asta poate fi o variantă. Acum avem o cale ferată care nu mai este funcțională. Sigur că peste câțiva ani se pot redeschide minele. Dar în momentul de față nu există o situație strategică și cred că e cea mai bună soluție”, a declarat Radu Moldovan.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Dacă se face pe structura căii ferate, nu mai poate fi numită „ocolitoare”, deoarece trece prin centrul tuturor localităților de pe traseu până la Rodna. „Centura ocolitoare” este o fantezie, este clar, nu se poate face pe această vale, de la Ilva Mică până la Valea Mare. Nu permite relieful, valea este strâmtă, totul este ocupat cu case. Este de domeniul „science fiction-ului” un asemenea proiect, așa pe viaducte, eventual, trebuie bani pentru așa ceva. La noi suntem în urmă cu autostrăzile, dar să ne permitem așa ceva. Eventual un drum expres, să zicem, dar TIR-urile să fie dirijate peste Tihuța, iar pe aici restul cu tonaje permisive (mai mici).
    PS
    Când eram copil ne povesteau bătrânii că se va face aeroport pe Poduri. Cei din Sângeorz știu locul. Cam așa și cu centura ocolitoare.

  2. Tronsonul feroviar dintre Ilva Mică si Rodna-Veche face parte din calea ferată Beclean-Rodna-Veche, inaugurată în anul 1907, despre construcția căreia Nicolae Iorga face o mențiune în cartea sa intitulată „Neamul Românesc în Ardeal și Țara Ungurească în 1906” , cu referire la vizita sa în orasul Năsăud: „[…] In piață caut un han, acela de care se ține trăsura care m-a adus. Dar odăile sunt date la inginerii care fac studii pentru drumul de fier, care va înainta până aici de hatârul pădurilor ce vor fi tăiate în curind.” Mult mai târziu, prin anul 1937 a fost dată în folosință calea ferată Ilva Mică- Vatra Dornei, astfel încât ramificatia spre Rodna- Veche a devenit de importanță secundară, până în anul 2013 când a fost complet închisă circulatiei. Incercările din anul 2017 intreprinse de Radu Moldovan de redeschidere a circulatiei feroviare au fost un esec….
    Prin urmare, in prezent linia ferată dintre Ilva Mică si Rodna-Veche este dezafectată si se degradează pe zi ce trece. De aceea, solutia ca pe traseul acesteia sa fie construita centura pentru traficul greu a orasului Sângeorz Băi este ratională. Având in vedere că lina ferată este prevăzută cu o generoasă zonă de protectie de 10 metri de ambele părti, acesta permite amenajarea unui drum pe 4 benzi, câte 2 pe fiecare sens de circulatie, chiar dacă traseul trece prin oras.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...