5.2 C
Bistrița
sâmbătă, decembrie 21, 2024

VIDEO – Limfologul Sanda Boloș, despre boala mâinilor și picioarelor umflate: „Când am văzut ce poți face pentru acești oameni, viața mea s-a schimbat în totalitate”

Limfologul Sanda Boloș a vorbit, în emisiunea Medicină pe limba ta, despre limfedem – boala mâinilor și picioarelor umflate. 

Limfologia este din păcate destul de puțin studiată în România. Pentru Sanda Boloș specializarea în tratamentul complex al acestei patologii a început cu dorința de a slăbi.

Sanda Boloș a aflat de la colegii ei de muncă despre un centru în care poate slăbi. După doar o lună de zile, a ajuns de la mărimea 48 la 38-40, după un tratament de drenaj limfatic manual, acupunctură și o dietă strictă. Impresionată de rezultatele obținute în acel centru, Sanda Boloș și-a dorit să învețe și ea, pentru a-și ajuta prietenele.

Așa a ajuns ca prin 2004-2005 să frecventeze cursurile unei academii din Spania, la început ca student observator. Au urmat trei ani de facultate și doi ani de Master.

A fost puțin dificil. Cursurile se desfășurau în spaniolă și catalană. Știam spaniola atât cât se poate învăța din telenovele. După șase luni, dacă cei de la academie consideră că urmezi parcursul ca ceilalți elevi, îți dai examenele și se ia în considerare anul respectiv.

Totul a fost minunat la început. Eram atât de axată pe tot ce înseamnă să slăbești, să te remodelezi – până în ziua în care am ajuns să lucrăm pe patologii. Și a trebuit să lucrăm cu oamenii bolnavi… Și atunci am înțeles ce înseamnă cu adevărat limfedemul. Și că drenajul limfatic nu este necesar doar în curele de slăbire, ci și pentru afecțiuni mult mai grave.

Când am văzut ce poți să faci pentru acești oameni, viața și abordarea mea s-au schimbat în totalitate”, a povestit Sanda Boloș.

Sanda Boloș a vorbit, între altele, despre o tânără pacientă din Bistrița-Năsăud, care s-a plimbat prin diverse spitale, fără ca medicii să mai știe ce să-i facă. Avea circumferința gleznei de 83 de centimetri. În trei luni, după tratamentul aplicat de Sanda Boloș, a ajuns la glezne cu circumferința de 20 cm.

Au văzut-o foarte mulți oameni, au încercat toate posibilitățile. Ce lipsește la noi sunt echipele multidisciplinare.

În cazul limfedemului, o echipă multidisciplinară trebuie să aibă un nutriționist, un cardiolog, un psiholog, un chirurg vascular, un chirurg plastician, un terapeut și o femeie de serviciu – îmi place mi e să spun. Pentru că fiecare ne avem părticica noastră și nu putem unii fără ceilalți”, a mai explicat Sanda Boloș.

Pe înțelesul tuturor, limfedemul este acumularea de lichid interstițial, la nivelul brațelor sau al picioarelor.

Lichidul interstițial este un fel de canalizare a organismului. Celulele corpului sunt înconjurate de limfă sau lichid interstițial. Acesta cuprinde toxine, proteine. Cam tot ceea ce sângele aduce. Celulele se recompun, se hrănesc și elimină în lichidul interstițial reziduurile. O parte din limfă este preluată de sistemul circulator. Cealaltă parte rămâne și este preluată de sistemul limfatic și o duce către ganglionii limfatici: un fel de stație de epurare. Acolo se curăță limfa și se reintroduce în sistemul circulator.

Atunci când se extirpă o tumoră, se îndepărtează și ganglionii limfatici sateliți. Acea canalizare rămâne fără stația de epurare, iar lichidul nu mai poate fi dus în afară. Din fericire, sistemul limfatic este deschis și poate să-și găsească o cale. Dar dacă musculatura nu pompează, pentru că nu facem mișcare sau ridicăm greutăți – proteinele se cristalizează. Obturează calea de evacuare, se acumulează în țesut și se tot umflă. Aici intervine terapeutul, care decongestionează acea zonă, a mai explicat Sanda Boloș.  

Detalii despre această afecțiune și tratamentul posibil, puteți descoperi urmărind întreaga emisiune, mai jos: 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...