10.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

VIDEO: Legea care elimină pensiile speciale, blocată la Curtea Constituțională a României

Deputații au decis la începutul acestui an eliminarea pensiilor speciale. Totuși, legea nu se aplică nici astăzi pentru că pe parcursul acestui proiect legislativ „s-a întâmplat ceva”. Deputatul Robert Sighiartău explică în ce stadiu se află legea inițiată de PNL.

Deputații au votat la începutul anului, într-o sesiune extraordinară, un proiect de lege inițiat de PNL, care prevedea eliminarea tuturor pensiilor speciale, cu excepția celor din sistemul de apărare și ordine publică. Printre cei vizați au fost chiar parlamentarii, magistrații, dar și foștii președinți ai României.

Secretarul general al PNL și deputat de Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău, a fost prezent într-o emisiune Direct în problemă în cadrul Bistrițeanul LIVE, unde, întrebat de internauți despre stadiul legii privind eliminarea pensiilor speciale, acesta a spus că „s-a întâmplat ceva”.

„Proiectul privind eliminarea pensiilor speciale a fost votat în Parlamentul României. Legea a fost adoptată, dar pe parcursul acestei legi s-a întâmplat ceva. Avocatul poporului, doamna Renate Weber, care a venit din partea alianței PSD – ALDE, a atacat acest proiect de lege al PNL la Curtea Constituțională”, declară Robert Sighiartău.

Așadar, în acest moment legea inițiată de PNL așteaptă avizul magistraților de la Curtea Constituțională, care s-ar afla într-un conflict de interese întrucât trebuie să decidă eliminarea propriilor pensii.

„Vorbim despre un conflict de interese întrucât Curtea Constituțională discută inclusiv despre pensiile lor speciale, ale judecătorilor de la CCR, însă sper ca presiunea populară să îi facă pe acei oameni să înțeleagă că acel proiect ar trebui să se declare constituțional și să nu mai avem diferențe între oameni”, transmite deputatul.

Robert Sighiartău mai spune că au mai existat inițiative care aveau în centrul atenției pensiile speciale. Un asemenea exemplu este și impozitarea progresivă a acestor pensii. Despre acest subiect Bistrițeanul.ro a mai scris în materialul de mai jos:

Pensii speciale, mai puțin speciale prin impozitare. VEZI câți bistrițeni vor rămâne fără pensiile babane

Conform secretarului general al PNL, acesta a vrut să meargă la notar și să semneze o hârtie prin care renunță de bună voie la pensia specială.

„Eu nu îmi doresc pensia specială. Aveam de gând la un moment dat să merg la notar și să fac o hârtie prin care să renunț la pensia specială. M-am interesat din punct de vedere juridic. Actul acela îl puteam face doar de dragul lumii, populist. Nu ți-l ia în seamă pentru că tu când împlinești vârsta de 60 de ani, automat instituția e obligată să îți vireze pensia în cont. În cazul ăsta, actul făcut la notar nu produce nici un fel de efect”, spune Sighiartău.

Întreaga emisiune și declarațiile deputatului pot fi urmărite în materialul video de mai jos:

https://www.facebook.com/bistriteanul.ro/videos/291290811863917/

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: