Scene halucinante, aseară, în Parcul Municipal. Un șofer a coborât cu mașina, din fața Palatului Culturii, pe pista de biciclete din Parcul Municipal.
Când crezi că nimic nu te mai poate surprinde în Bistrița, se întâmplă câte o scenă ca cea de aseară.
Cei care s-au plimbat în răcoarea serii prin Parcul Municipal au fost martori la o scenă… halucinantă.
Șoferul unui autoturism s-a gândit să facă o plimbare prin parc cu tot cu mașină.
Și a coborât cu autoturismul, din fața Palatului Culturii, pe spațiu verde, până pe pista de biciclete și pietoni.
Apoi, a pornit frumos spre Stadion. Imaginile au fost surprinse de Claudiu C.
S-ar părea că aceasta a fost soluția găsită de șoferul în cauză pentru a pleca din parcarea din fața Palatului Culturii, unde ar fi fost blocat de o altă mașină.