Polițiștii au reușit să destructureze un grup specializat în trafic de droguri. Cinci persoane au fost arestate, iar una se află în control judiciar.
„Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița – Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud, au documentat activitatea infracțională a 6 persoane, cercetate pentru constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc, efectuare fără drept de operațiuni cu produse susceptibile a produce efecte psihoactive și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului.
În fapt, s-a reținut că, în perioada 2024 – 2025, 5 dintre persoanele cercetate ar fi constituit un grup infracțional organizat, de tip familial, a cărui activitate ar fi constat în procurarea, din municipiul Cluj-Napoca, a unor cantități însemnate de droguri de mare risc și distribuirea acestora către consumatori din județele Bistrița – Năsăud, Mureș și Cluj„, potrivit IPJ BN.
Ulterior, la grupul infracțional organizat, ar fi aderat o altă persoană cercetată în cauză, al cărui rol ar fi constat în identificarea consumatorilor și intermedierea tranzacțiilor, în schimbul unor sume de bani sau a unor cantități din drogurile comercializate.
„Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că, pe parcursul mai multor luni, membrii grupului ar fi desfășurat o activitate infracțională vastă, fiind documentate peste 130 de acte materiale constând în vânzarea de droguri de mare risc.
De asemenea, pentru a evita prinderea și tragerea la răspundere penală, membrii grupului ar fi adoptat măsuri de precauție, precum anunțarea reciprocă a prezenței forțelor de ordine, eliminarea tuturor datelor informatice din dispozitivele mobile sau utilizarea de intermediari pentru a evita contactul direct cu persoanele necunoscute”, mai spune sursa citată.
Ieri, polițiștii, împreună cu procurorii, au efectuat 7 percheziții domiciliare la locuințele acestora, fiind descoperite și ridicate 10 terminale mobile, 14 cartușe letale deținute în mod ilegal, substanțe, obiecte și bunuri folosite în activitățile infracționale de trafic de droguri, 75 de comprimate și 2 fiole susceptibile a conține substanțe anabolizante.
La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița Năsăud au dispus reținerea celor 6 persoane cercetate, pentru 24 de ore.
„În cursul zilei de astăzi, 9 aprilie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud a dispus arestarea preventivă a 5 dintre persoanele reținute, pentru 30 de zile.
Față de cea de-a șasea persoană reținută, procurorii D.I.I.C.OT. – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud au dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile”, mai explică IPJ BN.
da