Stă cu mama și cele două fete ale ei într-un apartament în Bistrița. Pune gene bistrițencelor, ajutându-le să devină mai frumoase. Dar inima îi e în Ucraina. ”Nu pot să cred că ceea ce citeam în cărțile de istorie se poate întâmpla și-n secolul 21” ne-a povestit Galena.
Stăm pe-o bancă în Parcul Regele Mihai I. Blondă, cu ochi albastri sclipitori și un zâmbet larg. Galena e o ucraineancă ce a ajuns la Bistrița fugind din calea războiului. Micuță de statură, femeia pare că n-are nicio grijă, până când ochii i se umezesc, zâmbetul îi cade și amintirile o năpădesc.
”Nu pot să cred că ceea ce citeam în cărțile de istorie ni se poate întâmpla nouă, în secolul 21. Eu sunt din partea vestică a Ucrainei, din Ivano – Frankisvk. Eram în casa părinților mei, din cauza lucrului, când sirenele au sunat și am realizat că ceva ce nu s-a mai întâmplat până atunci, se întâmplă. Apoi am început să primesc telefoane care mă anunțau că a început războiul. M-au sunat fetele mele că nu mai pot merge la școală….A început!” a povestit Galena printre lacrimi.
Apoi, văzând că lucrurile merg din rău în mai rău, oamenii au început să părăsească Ucraina.
Din Ivano- Frankisvk în Bistrița. Firma unde lucra soțul le-a deschis calea spre o viață liniștită
Au discutat despre a părăsi Ucraina și ușa le-a fost deschisă direct spre Bistrița.
”Soțul lucrează pentru o firmă ce are sediul în Bistrița, la TSK. Așa că șeful lui i-a spus și a aranjat ca să venim încoace. Doar că soțul meu nu a putut veni, fiind obligat de legile Ucrainei să rămână, în caz că e nevoie să meargă la război. Așa că am venit încoace doar eu cu mama meas și cu cele două fete: Maria – 9 ani și Sofia – 17 ani. Nu vroiam, dar totul s-a transformat pentru noi ca într-o cursă sportivă. Trebuie să ajungem la finish. TREBUIE să ajungem la Bistrița. Am călătorit 24 de ore, 12 ore am stat în vamă. Dar am condus mașina și am ”tras tare” să ajungem la destinație. Ca o cursă sportivă. Să ajungem la finish” a povestit Galena.
Aici au fost așteptate de cei de la firma soțului ei. Li s-a pus la dispoziție un apartamanet în care să locuiască.
”Am fost uimite de bunătatea românilor, de voi. Atâția oameni care au vrut să ne ajute cu tot ce pot. Cred că două săptămâni după ce am ajuns, am avut non stop oameni în vizită care ne tot aduceasu una sau alta. Cei la care stăm în chirie nu ne cer bani. Suntem impresionate și nu știm cum să vă mulțumim” a povestit Galena.
Își fac o viață la Bistrița, dar inima le e tot în Ucraina
Au crezut că vor sta o săptămână, două, dar deja sunt trecute mai bine de două luni. Maria, mezina- merge la cursurile de la Centrul Educațional de la Generală 4, acolo unde și Galena ajută.
”Copiii de la Centru sunt dintr-o localitate aflată la 20 de km de unde stăteam noi în Ucraina. Deci e ca și cum am fi din aceeași zonă. Mariei îi place mult acolo, iar eu, pentru că știu engleză, le ajut pe fetele de acolo. Și traduc din engleză în ucraineană, deci e ca și cum aș fi profesoară. Îmi place mult și le sunt așa de recunoascătoare că-și sacrifică din timpul lor liber și vin să ne ajute, GRATUIT!” a povestit Galena.
Sofia învață online și nu vrea să audă de studii în altă țară.
”Sofia e în an terminal. Face cursurile online și vrea să meargă la universitate în Ucraina. Chiar dacă ea știe și engleză și ar putea opta pentru o facultate în altă țară, nu vrea. Vrea doar în Ucraina” a explicat Galena.
Galena lucrează acum la Salon Domino.
”Eu în Ucraina puneam gene. Îmi place această meserie, sunt pasionată de ea. Și când am plecat din Ucraina, mi-am luat și lucrurile cu mine, în ideea că voi face ceva unde ajung. Așa că am început și aici să pun gene la soția șefului soțului meu. Probabil că a fost mulțumită, că a zis că va mai reveni. A spus și la altele. Iar apoi mi-au propus să merg să lucrez într-un salon. Și au găsit salonul Domino, aproape de Generală 4 unde pot merge să lucrez. Îmi place ceea ce fac și e nevoie să lucrez, pentru că nu știm cât vom mai sta aici” a povestit ucraineanca.
Se gândesc la Ucraina și la cei dragi, dar știu că NU pot merg, momentan.
Zona Bistriței îi aduce aminte de zona ei de acasă. De aceea susține că uneori ”uită că nu e în Ucraina”. Se bucură că vede oameni zâmbind, că simte bunătate și e mulțumitoare că poate să fie în siguranță. Dar îi e dor de țara ei.
”În zona vestică, de unde suntem noi, războiul nu se resimte. Soțul încă lucrează, chiar dacă lucrurile merg într-un ritm mult mai lent. Acolo încă lucrurile, casele, sunt în picioare. Firmele mai lucrează. De aceea unii dintre ucraineni au decis să meargă înapoi acasă. Unii au fost nevoiți să se întoarcă. Dar o minte care analizează la rece știe că oricând zona poate fi bombardată. AM vrea să mergem și noi. Mama mea vrea înapoi. Soțul e acolo și mi-e dor de el și lui de noi. Sofia are acolo pe iubitul ei. Dar mă tem că dacă am merge într-o vizită scurtă înapoi în Ucraina, nu le-aș mai putea aduce înapoi, să fie în siguranță” a povestit Galena.
Astfel, dacă vreți să o ajutați pe Galena, puteți să vă programați la Salonul Domino. Ea vă va face mai frumoase, iar voi îi veți înfrumuseța ei viața, aici.
Nu am nimica personal cu ucraineni, dar ei au drept de muncă rapid la noi în țară, noi suntem în UE din 2007 și când mergem noi românii în UE ca să muncim,nu te ia nimeni în seamă, găsești cu greu de muncă…! Sunt tot felul de piedici… alți vin la noi în țară și au de muncă, și nu sunt în UE…! Noi suntem a treia țară din lume de unde se emigrează..!
E normal. Ei sun trefugiati nu emigranti. Daca nu si-ar gasi usor serviciu ,ar trebui sa deconteze statul sederea lor in Romania. Noi suntem emigranti, plecam din tara de buna voie si nesiliti de nimeni, crezand ca inafara sunt cainii cu colaci un coada.
Un suflet și un om minunat! O recomand cu drag! Mi-am pus genele la ea și sunt foarte mulțumită!