-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

VIDEO – Dr. Mihaela Albu, specialist în chirurgie plastică: Sfaturi importante în cazul unor traume grave cu sângerare

Invitată în studioul Bistrițeanul Live, dr. Mihaela Albu a povestit despre cazurile traumatizante cu care s-a confruntat. „Din păcate sunt destul de multe traumatisme din accidente rutiere sau pacienți care lucrează cu drujba. Am avut paciente mușcate de față, de niște câini. Am avut cazuri destul de dramatice, în care am fost nevoiți să reconstruim pomeții, pleoapele…”, a povestit dr. Mihaela Albu.

Dr. Mihaela Albu este unul dintre cei mai buni specialiști pe care îi are Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Doctorița originară din Aleșd lucrează la Bistrița din anul 2016.

Mihaela Albu a avut ocazia să petreacă doi ani de rezidențiat, între 2014 și 2016, în Germania, la Spitalul „Rotes Kreuz” Kassel. A lucrat sub îndrumarea profesorului Ernst Magnus Noah, pe atunci președintele Asociației Chirurgilor Esteticieni din Germania.

Cea mai complicată operaţie condusă de dr. Mihaela Albu a avut loc la începutul anului 2018. Pacientul a venit tocmai de la Sibiu pentru a se opera la Bistriţa. Și asta pentru că dr. Mihaela Albu a fost printre puţinii medici din ţară care s-a încăpăţânat să-i salveze piciorul. Ceilalţi i-au recomandat amputarea.

Medicul a vorbit în studioul Bistrițeanul Live despre multiplele variante pe care le oferă chirurgia plastică, dar și despre ce trebuie făcut atunci când, Doamne ferește, ne tăiem din greșeală un deget. 

Important este ca degetul să fie pus într-un pansament umed. Peste degetul amputat trebuie puse comprese uscate într-o punguliță, și doar în exterior se pune gheață. Dacă se pune gheață direct în contact cu degetul tăiat, apar degerăturile, nu mai putem să replantăm degetul. În asemenea caz, șansele de replantare sunt zero…”, a explicat dr. Mihaela Albu.

Este o prostie să punem degetul amputat direct în gheață – a admis medicul. Ea a mai precizat că în cazul unei traume cu sângerare, orice garou este important.

În cazul unei mâini care a suferit o tăietură, de pildă, se recomandă s-o ținem în sus, deasupra nivelului inimii. În acest fel, pierderea de sânge este mult mai mică…

Replantările se pot face de preferat în 6 ore. După aceea, țesuturile încep să se degradeze.

Am avut un pacient care și-a ținut degetele tăiate în congelator, până a ajuns la Urgențe. Am încercat să replantăm degetul, deși știam că șansele sunt extrem de mici… Dar a trebuit să așteptăm să se dezghețe…”, a povestit dr. Mihaela Albu.

Cele mai complexe intervenții în chirurgia plastică sunt transferurile libere: se iau țesuturi – indiferent că e vorba de piele, mușchi sau grăsime – dintr-o anumită zonă a corpului, se izolează vasele de sânge, arterele și venele, după care se pun la arterele din alte zone, a mai precizat dr. Mihaela Albu.

Marți, între orele 9.00 – 14.00, dr. Mihaela Albu poate fi găsită și la Policlinica Bistrița.

Alte detalii despre minunile pe care medicul Mihaela Albu la face în chirurgia plastică, estetică și reconstructivă puteți descoperi urmărind întreaga emisiune, mai jos:

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.