4.8 C
Bistrița
sâmbătă, decembrie 28, 2024

VIDEO Discursul categoric al primarului Gabriel Lazany, aplaudat intens: „Munca începe din acest moment”

Suntem prea săraci să cumpărăm produse second hand la preț de produse noi. Suntem prea săraci să ne permitem să menținem sute de angajați dacă aceștia nu produc plus valoare pentru orașul lor”, a transmis primarul Gabriel Lazany, la ceremonia de învestire în funcție.

Într-un discurs ferm și categoric, Gabriel Lazany a mulțumit bistrițenilor pentru încrederea acordată prin votul exprimat pe 9 iunie, dar și familiei care i-a fost alături necondiționat. Acesta a schițat, în câteva cuvinte și planurile pe care le are în viitor.

Bistrița, are nevoie de o dezvoltare eficientă. Este foarte puțin probabil ca un oraș să se întâlnească cu aceleași oportunități de finanțare în următorii 10-20 de ani. Nu ne putem permite să facem investiții de proastă calitate, care după un an-doi de exploatare să se degradeze și să arate mai rău ca înainte de modernizare.

Nu ne permitem să fim ca un câine care se învârte în jurul cozii, să revenim mereu la aceleași străzi centrale, care trebuie refăcute iar și iar, în timp ce sute de străzi stau neasfaltate de ani de zile.

Am auzit de multe ori făcându-se referire la Primăria Bistrița cu apelativul CIOLAN. Și, poate pentru unii a fost. Altfel nu-mi explic cum, la mai bine de 4 luni de la alegeri încă se mai smiorcăie, fiind prea mici ca să recunoască că au pierdut, că cetățenii în majoritatea lor, chiar dacă doar cu 8 voturi, au vrut altceva! Asta înseamnă democrație și vot liber exprimat.

Fiecare poate să-i spună cum vrea, dar un lucru trebuie să fie clar pentru toată lumea. Dacă este ciolan, este ciolanul bistrițenilor, al tuturor.

Trebuie să trecem de interesele meschine ale unui partid sau altul, ale unui funcționar sau altul, ale unor interese private și să urmărim doar interesele orașului și ale cetățenilor care locuiesc în el. Iar PSD, prin persoana mea, și-a asumat acest lucru. S-A TERMINAT! 

Suntem prea săraci, metaforic vorbind, să ne permitem să cumpărăm bănci din plastic cu 150 de milioane de lei bucata;

Suntem prea săraci să ne permitem să cumpărăm produse de la tot felul de furnizori ”prietenoși” (cu ghilimelele de rigoare), care le achiziționează de pe ALIBABA și apoi le vând primăriei cu prețuri de 5-10 ori mai mari.

Suntem prea săraci să cumpărăm produse second hand la preț de produse noi.

Suntem prea săraci să ne permitem să menținem sute de angajați dacă aceștia nu produc plus valoare pentru orașul lor.

Am fost și sunt un om de echipă, un om care știe să aprecieze munca bine făcută și să-i încurajeze pe cei care o fac.

Dacă angajații din primărie vor căuta susținere și îndrumare pentru activitatea ce o desfășoară în slujba cetățenilor și spre progresul orașului nostru, în persoana mea vor găsi un aliat puternic. Dar dacă vor căuta un acolit în nepăsare și ignoranță – nu sunt eu acela”, a mai spus Gabriel Lazany.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Speram sa fie asa cum spuneti domnule primar, pentru ca la primarie dupa care se ghideaza toti, fara exceptie, este sa se faca lucruri de mantuiala, cat mai repede si cu bani cat mai putini, pentru ca acei bani sa se duca strict pe apa sambetei.
    O sa i simtiti din prima, pentru ca prostia da pe din-afara. Cand o sa vedeti 2-3 femei care se screm sa isi gaseasca un vocabular cat mai sofisticst, sa stiti ca de acele persoane sa fugiti, sau sa le alungati cat mai repede.
    Va doresc mult succes si sa nu cumva sa va lasati dus de nas precum toti predecesorii dvs!
    Legea in primarie o faceau 2-3 directori, restul erau Slugi!

  2. Domnule Primar, aceste 8 voturi care reprezinta 0.0… din totalul alegatorilor, semnifica o majoritate pentru dumneavoastra ? Eu cred ca PSD-ul a avut doar noroc, de data asta . In rest, va urez succes in acest prim mandat !

    • Mult Succes în mandatul dumneavoastră, DORESC DIN SUFLET sa scoateți fin ecuație pe toți angajații care trag , menta,, zi de zi pe vanii publici ,transferam personal de la sere direct în scaun in primarie,unde este cald și bine salariul pe măsură,dacă am nevoie de o informație….zero.
      Sunt 2 persoane de aceasi speță , mai pe la bai ca avem reumatism,mai prin concedii, trece anul și ia ,,ciolanul,
      Vrem sa dispară paraziții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...