1.5 C
Bistrița
luni, ianuarie 20, 2025

VIDEO Deputata Diana Morar se retrage de pe lista PNL pentru alegerile parlamentare:„Ședința a fost nelegală și nestatutară”

Într-o conferință de presă, deputata Diana Morar a anunțat că se retrage de pe listele PNL BN pentru alegerile parlamentare care vor avea loc în 1 decembrie. Aceasta spune că ședința de ieri în cadrul căreia au fost aleși candidații de pe listă a fost una nelegală și nestatutară.

Biroul Politic Județean s-a întrunit ieri la Primăria Năsăud pentru a vota lista de candidați PNL BN pentru alegerile parlamentare.

Pe poziția întâi la Camera Deputaților a fost votat deputatul Robert Sighiartău, pe poziția a doua primarul orașului Năsăud, Dorin Vlașin, iar pe poziția a treia deputata Diana Morar. Pe prima poziție la Senat a fost votat președintele PNL Bistrița-Năsăud, primarul Ioan Turc.

Astăzi, într-o conferință de presă, deputata Diana Morar a anunțat că se retrage de pe listă votată ieri de BPJ. Poziția a treia care i-a fost atribuită ar fi una neeligibilă. Aceasta a precizat că lucrările ședinței de ieri, au fost nule, deși la aceasta a participat și coordonatorul județean Daniel Buda.  Diana Morar, împreună cu președintele partidului Ioan Turc au părăsit sala înainte de vot.

„Convocarea ședinței de ieri este nulă, Biroul Politic Judetean este contestat, procedura obligatorie pentru desemnarea candidaților la Parlamentul României este profund viciată, dar toate aceste nu l-au împiedicat (n.r. pe deputatul Robert Sighiartău) să se impună pe locul I la Camera Deputaților, călcând peste cadavre și destructurând organizația PNL în pragul competiției electorale”, a declarat Diana Morar, în cadrul conferinței de astăzi.

Biroul Politic Județean a fost contestat chiar ieri, la Curtea de Arbitraj a PNL și la structura centrală a formațiunii politice. Până la ora desfășurării ședinței în care au fost stabilite listele cu candidați contestația nu a fost soluționată sau discutată, susține Diana Morar.

„Ședința de aseară nu putea să aibă loc, pentru că exista un birou contestat, care nu putea să ia decizii cu privire la sancționarea altor membri. Este pusă sub semnul îndoielii orice decizie în momentul în care forul decizional este contestat. Nu trebuia să se meargă mai departe până când această contestație era soluționată. Convocarea a fost una nelegală, lucrările ședinței sunt lovite de nulitate absolută”, a completat liberala.

Aceasta a mai spus că nu se va implica în campania electorală pentru parlamentare, doar în cea pentru prezidențiale, dacă i se va cere acest lucru.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica SANOVIL Bistrița angajează asistent medical generalist, infirmieră, personal Întreținere! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Clinica SANOVIL Bistrița își mărește echipa! Se caută asistent medical generalist, Infirmieră și Personal Întreținere Tehnic. Se oferă contract de muncă pe o perioadă nedeterminată și salariu motivant. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan:

FOTO: Dacă iubești deserturile și vrei să treci la nivelul următor, acum ai ocazia să te perfecționezi la cursurile pentru Un Dulce De Zece!

Ești pasionat de cofetărie, dar torturile îți dau bătăi de cap, încă nu le știi toate...

Apartamente spațioase, cu finisaje de lux, de la DHD Rezidence, numai gata să te muți în ele

Proiectul DHD Residence a fost finalizat și recepționat. Apartamentele spațioase, cu finisaje de lux, își așteaptă...