-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

VIDEO – Delia, Lidia Buble, Andreea Bălan, Cargo și Ștefan Bănică Junior, pe scenă la Târgul Mare al Bistriței. Vezi programul complet:

Doar o săptămână și jumătate ne mai desparte de Târgul Mare al Bistriței, care se va întinde pe nu mai puțin de 10 zile. Cap de afiș sunt Delia, Lidia Buble, Andreea Bălan, Cargo sau Ștefan Bănică Junior. Vezi care este programul complet al târgului:

Orașul Bistrița se pregătește pentru sărbătoare. Târgul Mare al Bistriței este programat pentru a doua parte a lunii august. Acesta va începe în data de 24 august și va include expoziții, concerte, demonstrații de graffiti și târguri. Sărbătoarea se va întinde pe nu mai puțin de 10 zile, a dezvăluit primarul Ovidiu Crețu, astăzi, într-o conferință de presă.

Cum s-a întâmplat și până acum, Heidenfeld din Viișoara va găzdui muzica populară, iar scena de pe Pietonalul Liviu Rebreanu muzica „modernă”.

Vineri 24 august, începând cu ora 18:00, în Heidenfeld vor urca pe scenă Ansamblul „Cununița” Bistrița, Ioan Cristian Țăran și Ansamblul profesionist „Cununa de pe Someș”. Pe scena de pe pietonal vor urca Emanuel Cârstea, Nosfe și Alina Eremie.

Sâmbătă 25 august, pe scena din Heidenfeld vor urca, tot începând cu ora 18:00, Ansamblul „Coronița” Solovăstru, Silvia Ivan, Ileana Melean, Ansamblul „Comori ardelene” din Turda, Olimpia Deneș și Elisa Hechelciuc. Pe pietonal vor răsuna piese cunoscute din repertoriul românesc și internațional și un colaj simfonic dedicat ABBA, susținute de Opera Grup Project.

Duminică 26 august, în Heidenfeld, începând cu ora 18:00 vor putea fi urmărite ansamblurile „Emilia Bubulac” din Gorj, „Balada” din Bistrița, dar și Mariana Condrea, Mărioara Dragotă, Grigore Sâmboan și Pamfil Roată. Pe pietonal, de la ora 20:00 vor concerta Ex Animus, Got X și Liviu Teodorescu.

Luni 27 august pe scena din Heidenfeld vor urca Ansamblul „Doinița” Bistrița, Bojor Adina, Virginia Linul, Cosmina și Nelu Cucură, Ansamblul „Flori de Romanați” din Olt, Petrică Țăranu și Daniel Pop. Pe pietonal vor urca Sympress, Strada Mare și Lidia Buble.

Marți 28 august în Heidenfeld vor putea fi urmăriți Ansamblul „Roata de la Runc” din Runcu Salvei, Moldovan Adriana, Simona Pop Labiș, Grupul vocal „Glasuri ardelene” din Cluj, Ansamblul Iași și Dorina Oprea. Pe pietonal, în schimb, vor putea fi urmăriți Gentiana, The Boulevard și Andreea Bălan.

Miercuri 29 august în Heidenfeld vor urca pe scenă Ansamblul „Colibița” din Bistrița Bârgăului, Maria Blaga, Ancuța Bârte, Alexandru Ichim, Crina Bertel, Leontina Pop și Ansamblul „Doina Gorjului”. Pe Pietonalul Liviu Rebreanu vor putea fi urmăriți Punkarta, 7 Pași și Cargo.

Joi 30 august, în Heidenfeld vor urca pe scenă Ansamblul „Doina Someșeană” din Sîngeorz Băi, Nicoleta Șortuș, Floarea Pop, Ansamblul „Mara” din Sighetul Marmației, Ileana Matus, Marcel Avram, Alina Ploaie și Livia Harpa. Începând cu ora 19:00, Biserica Evanghelică va găzdui un concert extraordinar Ștefan Pop & friends – Noua Orchestră Transilvană – arii celebre din opere și alte lucrări de mare popularitate. Pietonalul va fi acaparat, începând cu ora 20:00, de muzica electronica cu ajutorul lui DJ Adrian Eftimie și Slash & Dup și Moonside.

Vineri 31 august în Heidenfeld vor putea fi urmăriți Onița Ciuta, Dănuț Costinia, Ansamblul „Flori Bârsavei” din Timiș, Alexandru Căpitan, Livia Sorlea, Cornelia Ardelean și Ansamblul „Doruri sătmărene” din Satu Mare. Pe scena de pe Pietonalul Liviu Rebreanu vor urca Cătălin Crișan și Ad Libidum.

Sâmbătă 1 septembrie, în Heidenfeld vor putea fi urmăriți Ansamblul „Florile Bârsavei” din Timiș, Roxana Truța, Emilia Popdeac, Ansamblul „Doina Albești” din Târnava Mureș, Crina și Alexia Prața și Mircea și Alexandru Simionca. Scena de pe pietonal va fi acaparată de Ștefan Bănică Junior.

În ultima zi, duminică 2 septembrie, pe scena de pe Pietonalul Liviu Rebreanu va concerta, începând cu ora 21:00 , Delia. În Heidenfeld vor urca pe scenă: Florina Bălan, Costi Dumitru, Nelu Șopterean, Maria Predescu, Cornelia Hoha, Teodora Simionca, Mihai Brahner, Anton Todică și Ansamblul profesionist „Meseșul” din Zalău.

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=5ka2q_CiQV0″ /]

Foto: Arhivă

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...