2.3 C
Bistrița
marți, martie 4, 2025

VIDEO – Daniel Suciu (PSD BN): „Diana Morar a fost singurul bărbat din PNL, ca s-o spun pe cea dreaptă”

Prezent într-o emisiune Bistrițeanul Live, deputatul PSD BN Daniel Suciu s-a referit la ipocrizia cu care PNL BN tratează alianța cu PSD BN. „Diana Morar a fost singurul bărbat din PNL, ca s-o spun pe cea dreaptă. Cu Diana Morar ne-am „bătut” după alegerile locale, nu cu ceilalți băieți cu fustițe care sunt acum prin PNL”, a comentat Daniel Suciu.

După ce PNL BN a pierdut alegerile locale, Diana Morar a fost singura voce din opoziție care a încercat să conteste legal rezultatul, a admis Daniel Suciu.

Ne-au anunțat distinșii co-președinți, președinți sau supra-președinți Ioan Turc și Robert Sighiartău că nu mai vor să audă de colaborare între PSD și PNL în Bistrița-Năsăud… În afară de Cristian Cîrlig și cei doi consilieri județeni, au existat și cinci consilieri locali ai PNL care au votat viceprimarul PSD. Pe ei de ce nu i-au dat afară?

Pe consilierii PNL din Chiuza, Beclean și încă vreo trei comune care au votat viceprimari PSD – de ce nu i-au sancționat ?

Se presupune că atunci când te retragi dintr-o poveste, îți iei toți oamenii și nu mai vrei să auzi de picior de pesedist”, a punctat deputatul. 

Daniel Suciu a nominalizat și alți membrii PNL BN care încă se află în funcții, fără să-și depună demisia din partid, după așa-zisa desființare a coaliției cu PSD.

Este vorba de Dorina Cicioc și Marius Negrea de la Finanțe, soții Legendi (aflați încă în funcții la ISJ BN și Direcția pentru Cultură și Patrimoniu), Doina Sigmirean, Doina Macarie (inspector școlar la ISJ) sau subprefectul Eugen Curtean. „Chiar în ziua în care au trâmbițat că nu mai vor alianță cu PSD BN, au făcut ședință la partid. Și-au numit noul subprefect, numit și validat de Marcel Ciolacu de la PSD. Mie mi-e simpatic domnul Curteanu. Aripa anti-Turc am înțeles că l-a propus atunci în funcția de subprefect”, a mai spus Daniel Suciu.

Dacă vor să fie martirii liberalismului și să nu mai guverneze cu PSD, toate aceste persoane și multe altele ar trebui să-și dea demisia din funcțiile pe care le dețin. Să facă politică de pe pietonal sau din sediul de pe Titulescu.

Altfel, e doar ipocrizie și praf în ochi. Pentru că această organizație PNL a fost preluată – abuziv, zic unii liberali – de un domn al cărui singur proiect politic în viață este Jos PSD, Jos Radu Moldovan…

Ca să justifice toate aceste lucruri, au preluat retorica anti-PSD. Trei consilieri județeni au fost dați afară din partid pentru că au votat vicepreședintele PSD. Cinci consilieri locali din Primărie au făcut același lucru, dar nu au fost dați afară. Pe principiul că „facem opoziție acolo unde se vede”. Cam despre asta este moralitatea și verticalitatea în PNL Bistrița-Năsăud…”, a concluzionat Daniel Suciu.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

EUROCOMPOZITE caută operatori specializaţi în materiale compozite. Grand Hotel COROANA angajează bucătar

EUROCOMPOZITE caută operatori specializaţi în materiale compozite. Grand Hotel COROANA angajează bucătar. Restaurantul ARENA by Casa EMA are nevoie de ajutor de bucătar și ospătar! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, Michaela’s Brasserie, EXAUDIT Contabilitate și AMICII BUILDING. Oferta completă, mai jos:

MATEROM AUTOMOTIVE Service Autorizat Mercedes-Benz: Expertiza și calitatea pe care mașina ta le merită

Când vine vorba de întreținerea și reparația unui automobil Mercedes-Benz, alegerea unui service autorizat este esențială pentru menținerea performanței și siguranței vehiculului tău. MATEROM AUTOMOTIVE – Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz din Bistrița îți oferă servicii premium, realizate de specialiști instruiți direct de producător și aparate de service de ultimă generație.

Michaela’s Brasserie caută ospătar, EXAUDIT Contabilitate angajează economist cu experiență

Michaela’s Brasserie caută ospătar harnic și responsabil. EXAUDIT Contabilitate angajează economist cu experiență. Crama JELNA are nevoie de un barman pasionat. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la AMICII BUILDING, Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia, depozitul AnnaFiori.ro Sărata sau Restaurant Arena by Casa EMA.