2.6 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 12, 2025

VIDEO – Dani s-a urcat beat la volan și a făcut accident: Mama a încercat să mă oprescă! NU merită să te expui!

Un tânăr bistrițean s-a urcat la volan deși consumase alcool. Mama sa a încercat să-l oprească, dar nu a reușit. A plecat și a făcut accident. A fost condamnat la închisoare cu suspendare. ”Nu merită să te expui” a povestit Dani.

Luna mai, 2019! ”Dani” consumase alcool, dar cu toate astea a decis să meargă cu mașina în oraș. Degeaba a încercat mama lui să îl oprească, nimic nu i-a putut schimba decizia.

Doar că pe drum a făcut accident.

Îmi amintesc că am simțit cum îmi fugea volanul din mână. Apoi m-am oprit într-un cap de pod. A venit salvarea, dar nu am fost rănit. Apoi a venit poliția. M-au întrebat dacă am băut. Le-am spus că da, pentru că ce rost mai avea să mint? Fapta era deja consumată!” a povestit tânărul.

Acesta îți amintește că mama lui a fost la un pas de un atac de panică, atunci când polițiștii au sunat-o să îi spună de accident.

”Credea că mint polițiștii. Când i-au spus că mașina e praf, dar eu am scăpat, a crezut că nu vor să-i spună prin telefon că eu sunt mort!” își amintește ”Dani”.

Tânărul a fost condamnat la un an și șase luni închisoare cu suspendare pentru această ”ispravă”. A ales să-și spună povestea și să atragă un semnal de alarmă.

Nu merită riscul la care te expui. Te poți răni sau omorî pe tine sau pe alții. Și dacă scapi, e dosar penal sau chiar închisoare!” a explicat acesta.

AFLĂ mai multe din video de mai jos:

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.

San Deco Bistrița-Năsăud caută consilier vânzări. Rombat angajează operatori producție! NOI locuri de muncă, la Fan Courier, DIVANI & SOFA, Polimed

SAN DECO Bistrița-Năsăud și DIVANI & SOFA caută consilier vânzări! Rombat angajează operatori producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Veche, Amicii Building, sau Ideal Print și Fan Courier. Oferta completă, mai jos:

20 de ani dulci, frumoși, cu Cofetăria MARISAN din Sângeorz-Băi! CUM poți participa la TOMBOLA de ziua lor:

Creează amintiri dulci de două decenii, îmbinând pasiunea pentru dulce, gustul autentic și calitatea produselor, în prăjituri și torturi de-ți lasă gura apă. Acum, la 20 de ani de existență pe piață, Cofetăria Marisan vrea să vă mulțumească vouă, clienților, prin organizarea unei tombole cu premii senzaționale. CE trebuie să faceți: