3 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

VIDEO: Cum se va putea vizita cea mai frumoasă peșteră de pe planetă – Peștera Tăușoare

Am descoperit în peștera Tăușoare o scurtătură către Dumnezeu. Am descoperit respirația divină și liniștea pe care la suprafață am pierdut-o între timp, noi toți…”, ne-a mărturisit custodele Crin Triandafil Theodorescu. Cum se va putea vizita cea mai frumoasă peșteră de pe planetă:

Crin Triandafil Theodorescu se ocupă de Peștera Tăușoare de peste 20 de ani. O consideră „cea mai frumoasă peșteră de pe planetă” și încă plină de necunoscute.

VIDEO: Ies la iveală uimitoare legende despre Peștera Tăușoare. „Toată lumea știa că acolo locuiesc zânele…”

Dar Peștera Tăușoare este totodată și arie protejată de interes comunitar, inclusă în rețeaua europeană Sit Natura 2000. Adică interzisă turiștilor.

O formă de turism speologic educațional

Invitat recent în studioul Bistrițeanul Live, Crin Triandafil Theodorescu a explicat cum ar fi posibil ca turiștii să viziteze peștera Tăușoare. 

În 2013, cei de la Muzeul Județean au început un proiect în parteneriat cu Consiliul Județean. În cadrul acestui proiect, s-a pus la punct planul de management al peșterii Tăușoare. Acesta a presus inclusiv o serie de studii științifice „în care au fost implicați zeci de specialiști din toate domeniile conexe speologiei. Climatologie, geologie, biologie, domeniul silvic.., Pentru că peștera are și o componentă supraterană – o pădure protejată. Când am venit în BN erau 62 de hectare. Acum ne apropiem de 190 de hectare. Nu discutăm de pădure neapărat, pentru că între timp s-au derulat niște epoci istorice în care pădurea a reprezentat un context economic exploatat irațional. Discutăm de arboret în reformare și de altă fază de conservare”, a subliniat Crin Triandafil Theodorescu.

A fost nevoie de mulți ani de studii științifice, înainte de a lua orice măsură legată de managementul turistic al peșterii. S-a ajuns la rezultate care susțin ipoteza de a amenaja o nouă intrare în peștera Tăușoare, într-o sală distinctă.

Aceasta s-ar putea amenaja într-o formă de turism speologic educațional.

S-ar proteja astfel restul de 96% din peștera Tăușoare.

Avem o sală care se numește Sala Muntelui, de 70 pe 70 de metri, înaltă de 50 de metri.

Ar fi cam cât Piața Mică din Bistrița. Imaginați-vă o sală mare, iar în mijloc – un munte de prăbușiri înalt de 45 de metri. În jurul acestuia se pot amenaja niște trasee ecologice.

Cu platforme de pe care să le prezinți turiștilor replici după valorile peisagistice mineralogice, geologice și faunistice care există în restul peșterii…”, a mai spus Crin Triandafil Theodorescu.

În urmă cu doi ani de zile, Consiliul Județean a alocat fonduri pentru un studiu de prefezabilitate în vederea deschiderii acelei săli. Colaboratorii Complexului Muzeal de la Institutul de Speologie „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca lucrau deja la studiu.

Dar a intervenit o sincopă legislativă. Muzeul Județean a devenit din custode al peșterii – un fel de parteneri administratori ai Ministerului Mediului. „Suntem parteneri ai unei entități aparte create pentru gestionarea ariilor protejate din România care se numește Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate.

Asta înseamnă complicații din punct de vedere birocratic”, a admis Crin Triandafil Theodorescu.

Important este să nu renunțăm. Eu chiar cred în acest proiect. Este un proiect al întregului județ și chiar al Transilvaniei. În România nu există prea multe peșteri amenajate turistic în România. Avem 12 peșteri amenajate, și una singură amenajată la nivel european – Peștera Urșilor…”, a explicat custodele.

Putem îmbogăți județul cu o podoabă pe care nu o mai are nimeni…

Crin Triandafil Theodorescu a mai subliniat că e extrem de important ca toți factorii de decizie și voință politică din Bistrița-Năsăud să se coalizeze pentru acest scop.

Totul depinde de noi. Putem îmbogăți județul cu o podoabă pe care nu o mai are nimeni. Irepetabilă la nivelul turismului speologic…

Am credința că înainte de a ieși la pensie am să văd lumea științifică – mulțumită de prezența unui areal protejat în proporție de 94-96%. Și populația locală – bucuroasă că ceea ce le aparține ca moștenire istorică este fructificat…

Ani de zile am promovat restricții și ordine de ministru pentru protejarea unor păduri care aparțineau comunității locale. Poate de multe ori nu am știut să mă fac înțeles și să le explic beneficiile pe termen îndelungat ale conservării spațiului suprateran de deasupra peșterii… Cred că a sosit momentul să-mi plătesc o parte din aceste datorii istorice personale pe care le am față de comunitățile locale…

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...