-0.3 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

VIDEO – Cum au intrat polițiștii pe fir în cazul crimei de la Zagra. Ce rol au avut copiii presupușilor criminali

Un cuplu din satul Alunișul, alături de un cunoscut din aceeași localitate au omorât în bătaie un bărbat din zonă. Ulterior l-au tranșat și au aruncat bucățile de cadavru într-un pârâu. La întreaga scenă ar fi asistat cei trei copii ai cuplului. Ce rol au avut aceștia în descoperirea făptașilor:

O crimă odioasă comisă acum aproape un an a șocat întreaga comunitate din satul Alunișul, comuna Zagra. Un bărbat de 40 de ani din zonă a dispărut fără urmă, bucăți din scheletul său fiind descoperite o lună mai târziu.

Autorii crimei ar fi un cuplu din Alunișul și un apropiat al celor doi. Cei trei, alături de victimă, au consumat băuturi alcoolice în casa cuplului, situată pe niște dealuri din satul Alunișul, iar la un moment dat s-au luat la bătaie.

Cei trei l-au omorât în bătaie pe musafir, după care s-au pus la somn. A doua zi dimineață, constatând că bărbatul căruia au vrut să îi aplice o corecție a murit, i-au tranșat trupul, precum unui animal, iar bucățile de cadavru le-au aruncat într-un pârâu. Întreaga poveste o puteți citi AICI.

Se pare că cei care au dus la prinderea presupușilor criminali au fost tocmai cei trei copii ai cuplului. Cei mici ar fi asistat la scenele violente sau ar fi auzit discuții în care se vorbea despre acestea.

Ancheta socială care a dus la prinderea făptașilor

Totul a ieșit la iveală în urma anchetei sociale realizate de Direcția pentru Protecția Copilului, care a intrat pe fir după ce a aflat că cei trei copilași de un an și trei luni, trei ani și jumătate și cinci ani și zece luni erau lăsați în grija bunicilor materni, care erau depășiți de situație.

Mai mult, copilul cel mare a povestit prin sat că tatăl său ar fi fost cel care l-a omorât pe bărbatul care a dispărut anul trecut, dând și detalii despre cum s-a întâmplat asta.

Psihologii din cadrul Direcției pentru Protecția Copilului s-au îngrozit și ei când au auzit ce povestesc cei mici despre cele întâmplate. Cei mici au fost luați săptămâna aceasta din familie, în regim de urgență.

„Cei trei copilași care au fost luați în regim de urgență sunt în rețeaua maternală și beneficiază de un climat familial sănătos și sunt incluși într-un program de consiliere psihologică. Vârsta lor este mică, dar cu cel mărișor și cel mare începem să lucrăm pentru că nici nu știm în momentul de față dacă acești copii au asistat la aceste orori ori le-a fost indusă povestea, au surprins diferite faze sau discuții. Am rămas surprinși să auzim ceea ce copiii povesteau. Copiii spun că au văzut anumite lucruri, dar copiii mai și fabulează, deci nu știm exact. Am avut o sesizare, la început, părinții fiind plecați la muncă în străinătate. Noi am aflat că copiii povesteau în sat anumite lucruri îngrozitoare și asta ne-a mobilizat și pe noi și pe polițiști și s-a ajuns la situația în care suntem acum, în care s-a solicitat arestarea presupușilor făptuitori”, a explicat Teodor Sîngeorzan, șef serviciu Direcția pentru Protecția Copilului.

Se pare că cei doi soți erau plecați în străinătate de aproximativ două luni și i-au lăsat pe copii în grija bunicilor materni. Cel mare care are aproape 6 ani frecventa rar grădinița, din cauza locului greu accesibil. Surprinzător, cei mici nu au rămas cu traume vizibile.

„La o primă evaluare am constatat că nu sunt conștienți de cele întâmplate. Din câte am sesizat eu, copiii nu au proprietatea cuvintelor și nu înțeleg gravitatea celor pe care ei le afirmă. Asta mă face să mă gândesc că au preluat anumite informații… probabil au și asistat la anumite scene. În mod surprinzător nu prezintă semne de traumă, un eveniment de acest gen te marchează pe toată viața”, mai spune Teodor Sîngeorzan.

Deocamdată nu a fost identificată o rudă care să preia în viitor copiii. Nimeni nu și-a arătat disponibilitatea să aibă grijă de ei.

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=7bKWazqJBdE” /]

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...