Polițiștii locali au întrerupt duminică noaptea, pe strada Busuiocului din Subcetate, un „concert” în aer liber, unde câțiva petrecăreți au combinat alcoolul cu muzica la volum maxim. Aceștia au fost amendați cu suma totală de 4.500 de lei.
Mai mulți petrecăreți care ascultau muzică la volum maxim, duminică noaptea, la blocurile sociale din Subcetate, perturbând astfel liniștea locuitorilor din zonă, au fost amendați de polițiștii locali.
„Vă atașăm înregistrarea – filmată la ora 23:00, de la aproximativ 200 de metri distanță. Este filmat în plină noapte, dar muzica sună ca și cum ar fi dat volumul la maxim chiar sub balconul nostru!„, explică Poliția Locală Bistrița.
Distracția s-a încheiat rapid, după ce echipajul Poliției Locale a ajuns la fața locului, petrecăreții fiind amendați cu suma totală de 4.500 lei.
„Cum zona e mereu „pe playlist” pentru astfel de “concerte“, monitorizarea va continua. Până una-alta, hai să ridicăm nivelul bunului simț la maxim!!„, mai spune sursa citată.