12.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

VIDEO: Chinul de pe CR Vivu și Avram Iancu, departe de a se sfârși

Municipalitatea a promis, inițial, că AZI se vor finaliza lucrările pe CR Vivu și Avram Iancu. Dar socoteala de acasă NU pușcă cu cea din teren. Chinul de pe cele două străzi, departe de a se sfârși.

La începutul lunii iunie, municipalitatea anunța lucrări de frezare și turnare mixtură asfaltică pe străzile CR Vivu și Avram Iancu. Acestea ar fi trebuit făcute în perioada 14 – 25 iunie 2021, apelându-se la înțelegerea bistrițenilor.

ASTĂZI este 25 iunie 2021, iar lucrările de pe CR Vivu și Avram Iancu sunt DEPARTE de a fi finalizate.

O plimbare ieri dupămasă pe cele două străzi arată CHINUL, și praful inhalat- deopotrivă, a celor ce au de tranzitat acele zone.

Canalele care încă NU au fost înălțate sunt adevărate ”lovituri”, nefiind vizibile din cauza umbrei de pe carosabil. Iar cele înălțate au un perimetru larg lăsat în jurul lor, îngreunând traficul.

UPDATE ora 12.00

Municipalitatea a anunțat că termenul se prelungește cu încă o săptămână.

Termenul de finalizare a lucrărilor de reparații curente prin frezare și turnare de mixtură asfaltică pe partea carosabilă a străzilor C.R. Vivu și Avram Iancu se prelungește până la data de 2 iulie 2021.
Pe perioada acestor intervenții traficul rutier va fi închis parțial și semnalizat corespunzător.
Rugăm riveranii și participanți la trafic să dea dovadă de înțelegere și să nu parcheze pe partea carosabilă” transmite PMB.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

4 COMENTARII

  1. Primar incompetent mi-e rusine ca suntem din același oraș esti cel mai dezastru primar din istoria Bistritei,dar macar pot să îți promit că ești terminat politic ,nu vei mai fii votat niciodată de nimeni toti regreta ca au votat un incompetent ce construiește doar bideuri.

  2. Chinezii au facut un bloc de la zero într-o zi voi nu sunteti în stare sa asfaltati o strada într-o luna de zile.
    Sunteti niste nemernici incompetenti si mincinosi.

  3. Ce nu înțeleg este faptul că s-a frezat dar nu s-a trecut la turnarea covorului asfaltic! Toată lumea înțelege ca trebuiesc făcute lucrări dar când de o săptămână nu vezi nici un muncitor și nici un utilaj iar prin faptul ca oamenii își rup mașinile din cauza gurilor de canal care nu sunt semnalizare în nici un fel îți pui întrebarea fireasca cine poate fi tras la răspundere?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: