3.7 C
Bistrița
joi, decembrie 26, 2024

VIDEO – Chesnoiu, ministrul Agriculturii: Vom mări sancțiunile pentru arderile de vegetație

Ministrul Agriculturii și cel al Finanțelor au fost prezenți azi la Bistrița. ”Vom mări amenzile pentru arderile de vegetație. Totodată, acordarea subvenției după ce un teren a ars va fi mai strictă” a declarat Adrian Chesnoiu.

Ministrul Agriculturii, Adrian – Ionuț Chesnoiu a fost prezent azi la Bistrița. Alături de ministrul de finanțe, președintele CJ BN și deputații Suciu și Ivan, acesta a susținut o conferință de presă la sediul PSD BN.

Întrebat despre cum comentează numeroasele arderi de vegetație din ultima perioadă, ministrul a anunțat sancțiuni.

Se încalcă legea! Astfel, cei care-și aprind vegetația de pe terenuri vor pierde subvențiile. Și vom înăspri sancțiunile. Mai exact, dacă până acum puteau să obțină subvenție deși le fusese arsă vegetația de pe teren, depunând la dosar doar o declarație și dovada că a făcut plângere la poliție, acum nu va mai fi așa de ușor. Dacă ai un teren, atunci trebuie să ți-l îngrijești. Nu poate veni oricine să îi dea foc! 

Deci vom căuta prin aceste măsuri și prin altele, soluții de descurajare a aprinderii vegetației uscate” a declarat Adrian Chesnoiu.

Președintele CJ BN a subliniat faptul că și cei din MAI ar trebui să fie mai implicați.

Nu știu să se mai fi întâmplat atâtea incendii de vegetație, la noi. E drept că în ultimii doi ani oamenii nu au prea ieșit din case din cauza pandemiei. Dar niciodată nu îmi amintesc să fi ars oameni, case, cabane, păduri, ca și anul acesta. Salut decizia ministrului, dar cred că și cei de la MAI ar trebui să fie mai implicați” a declarat Radu Moldovan.

Trebuie să înțeleagă că dacă își ard vegetația de pe terenuri, nu doar că își pierd subvențiile. Dar și distrug solul. Prin ardere se distruge proprietatea solului” a conchis ministrul Agriculturii.

Întreaga discuție pe marginea arderii de vegetație, aici:

 

Avertismentul privind riscul pierderii subvențiilor a fost făcut și de APIA zilele trecute:

APIA avertizează: Cei ce-și ard terenurile risă să rămână fără subvenții

 

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Pe langa amenda sa le dati si o bataie sau sa completeze un formular pirimanuc……..CE SA FACA OAMENII CU BURUIENILE DIN CURTE? VII TU SA LE COLECTEZI MOKA? Vino cu varianta si te sustin
    ..panA atunci estI ZERO
    de alde buruieni scapam …..odata la patru ani dar tot mai scot capu…poate incercam …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...