-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

VIDEO: Ceterașul Ionică Moldovan a primit oficial distincția „Tezaur Uman Viu al României”, la Festivalul Național „Valeria Peter Predescu”

Ceterașul Ionică Moldovan din Sângeorz Băi a primit oficial distincția „Tezaur Uman Viu al României”, pe scena Festivalului Național „Valeria Peter Predescu”. Instrumentistul a susținut și un recital pe scena festivalului desfășurat la Centrul Cultural Dacia.

Un moment inedit și emoționant – în prima seară – la Festivalul Național „Valeria Peter Predescu”. Ceterașul Ionică Moldovan a primit oficial distincția de Tezaur Uman Viu de la Ministerul Culturii. 

S-a întâmplat după evoluția celor 22 de concurenți înscriși în concursul Festivalului Valeria Peter Predescu, a fost rândul recitalurilor. 

Cei care au spart gheața au fost instrumentiștii singurului taraf tradițional din Bistrița-Năsăud – Păunița din Sângeorz-Băi.

Taraful este alcătuit din trei instrumentiști: ceterașul Ionică Moldovan, membru fondator al formației, contralăul și gordunașul Petru și Petrică Avram, tată și fiu.

Este o mare bucurie să-i avem alături de noi pe cei care reprezintă poate ultimul taraf tradițional din acest areal transilvan.

Sunt sigur că v-ați adus aminte de jocurile de odinioară din satele năsăudene. Asemenea tarafuri cântau acolo pentru feciorii și fetele care învârteau horele noastre străbune…

Este o mare bucurie că încă avem oameni care păstrează adevăratele valori. Sunt valori transmise din generație în generație, de strămoșii noștri. Acesta era folclorul adevărat. Acestea erau jocurile care au bucurat generații și generații de năsăudeni”, a remarcat Alexandru Pugna, managerul Centrului Județean pentru Cultură.

Distincția este acordată de Comisia Națională de Salvgardare a Patrimoniului Cultural Imaterial din cadrul Ministerului Culturii. Este o inițiativă UNESCO pentru știință, educație și cultură. Este un semn de prețuire pentru aceste valori extraordinare care sunt țăranii noștri adevărați. Ei sunt cei care păstrează valorile naționale, practic, cartea noastră de identitate…”, a mai spus Alexandru Pugna. 

Vestitul ceteraș din Sângeorz Băi, Ionică Moldovan, distins cu titlul TEZAUR UMAN VIU de Ministerul Culturii

Alexandru Pugna a explicat că din câteva zeci de dosare depuse din întreaga țară, anul trecut au fost aprobate doar 12. Printre acestea – și cel depus de Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud pentru Ionică Moldovan.

Prin maniera sa unică de interpretare, specifică Țării Năsăudului, Ionică Moldovan şi-a conturat imaginea unui simbol folcloric pentru judeţul nostru. 

În urma unui riguros concurs național de dosare, meritele și valoarea instrumentistului Ionică Moldovan din Sângeorz au beneficiat de o recunoaştere binemeritată. 

Ionică Moldovan reprezintă o valoare naţională, fiind un artist popular care a promovat peste 50 de ani muzica tradițională românească, pe marile scene ale lumii”, a explicat Emilia Ometiță, șef Biroul Cultură Tradițională, la Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, care s-a ocupat și de dosarul ceterașului. 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...