-1.2 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

VIDEO: Casandra a trecut cu bine peste operația din Franța. E în România, dar mai are nevoie de noi!

Casandra, fetița de 8 ani din Telciu a trecut cu bine peste operația de amputare a piciorului drept. Mai urmează multe tratamente și investigații, dar și proteze la picior, astfel că e nevoie de suportul nostru.

La începutul anului 2020, Casandra- care pe atunci avea doar 5 ani- a primit o veste cruntă. A fost diagnosticată cu Rabdiomisarcom aveolar la gamba drepte. Mai exact, o tumoră în zona gambei. AU urmat sesiuni de chimioterapie, radioterapie și chiar intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea tumorii.

Deși la final de 2022 părea să se fi vindecat, la început de 2023, tumora a recidivat și chiar mai agresiv. Singura șansă la viață a fost amputarea gambei piciorului drept, operație ce a trebuit să o facă în Franța.

Singura șansă la viață a micuței Casandra e amputarea piciorului drept! Dar și asta e posibil DOAR dacă noi o ajutăm:

În 3 august 2023, Casandra a fost operată, iar operația a fost cu succes.

A fost operată și deși a fost o operație extrem de dificilă, mai ales ca și decizie- medicul a spus că a fost cea mai bună decizie. Iar operația a decurs foarte bine. S-a reușit îndepărtarea tumorii” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, Ionela Capra, mama Casandrei.

Acum câteva zile, Casandra și mama ei s-au întors acasă, iar motocicliștii care au strâns bani pentru ea i-au făcut o surpriză neașteptată.

Din Telciu la CLuj și înapoi acasă. Vor urma drumuri de Franța, proteze, investigații, tratamente

ABia întoarse acasă la Telciu, Ionela și Casandra au fost nevoite să meargă din nou la spital, la Cluj.

”I-au făcut RMN la piciorul stâng să vadă dacă s-au dus ganglionuu, și un RMN la burtică. Se vedesau ceva ganglioni și acolo.

Cei de la piciorul stâng NU mai sunt, iar cei doi de la burtică sunt la fel de micuți, deci medicii cred că sunt doar ceva ganglioni inflamați, nu tumoră. Așa că am revenit azi acasă la Telciu” ne-a povestit mama Casandrei.

Informația că NU sunt ganglioni din tumoră a fost confirmată și de medicul din Franța.

ACasă la Telciu le-a mai sosit o factură de aproape 10.000 de euro, de la spitalul din Franța. Iar cheltuielile nu se opresc aici.

După ce i-a amputat piciorul, pielea i s-a necrozat în jurul inciziei, și a fost nevoie de încă o intervenție. Așa că am stat în spital cu câteva zile în plus față de cât era preconizat. Și pentru zilele alea ne-a sosit o factură de aproape 10.000 de euro. 

Medicul din Franța ne-a spus că după ce piciorul i se vindecă, îi vor pune o proteză provizorie, timp de un an de zile. Aia va costa undeva la 12.000 de euro. Iar după un an de zile, îi vor pune alta mai performantă.

Până atunci vom avea de făcut 28 de sesiuni de imunoterapie cu pastile. AM înțeles că alea nu se decontează de stat. Deci vor trebui cumpărate, plătite. 

De asemenea, bazinul are tendința să i se mute spre dreapta. Și atunci trebuie să începem sesiuni de kinetoterapie, ca să nu se deformeze, cum piciorul drept e mai ușor acum. Nici nu știu unde să le facem alea, nici cât costă” a explicat Ionela, mama Casandrei.

 ”Le mulțumesc tuturor. Dacă mai dorește cineva să ne ajute, ne bucurăm. Dacă nu, noi oricum suntem foarte mulțumitori pentru tot ce s-a făcut pentru noi”

Mobilizarea impresionantă făcută pentru Casandra a dus la strângerea unor sume frumoase de bani. Lucru pentru care familia acesteia este recunoscătoare.

”Ne-au mai rămas vreo 30.000 de euro. Din ăștia vom plăti factura de 10.000 de euro, proteza aia de 12.000 de euro, și ce mai e nevoie, cât ne ajung.

Mulțumim tare mult tutror celor care ne-au ajutat. Cheltuieli vor mai fi, deci dacă cineva vrea să mai doneze, noi mulțumim frumos și vom folosi banii doar pentru Casandra, că nu de oameni, de Dumnezeu ne temem să facem altceva cu ei.

Oricum soțul se va întoarce înapoi în Germania, la lucru, și ne vom descurca cum vom putea. Și vrem și noi să mai ajutăm pe alții. Oricum, indiferent dacă va mai dona cineva sau nu, noi suntem tare recunoscători pentru tot!” a declarat mama Casandrei.

Așadar, cei care doriți să ajutați o puteți face donând în conturile:

  • RON
    • RO58RZBR 0000 0600 2206 5200 – titular Capra Ionela – banca Raiffeisen Bank
  • EURO
    • RO72RZBR 0000 0600 1911 8767 – titular Capra Sever – banca Raiffeisen
    • Cod SWIFT- RZBRROBU
Pentru mai multe informații și pentru a oferi sprijin direct, vă rugăm să contactați:
  • Capra Ionela (mama) – nr. tel. 0787 208 578
  • Floarea Hochima (bunica) – nr. tel. 0748 813 086

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.