-1.7 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

VIDEO: Bogdan Ivan vrea mai mulți bani pentru mâncarea pacienților din spitale

„Mi se pare revoltător să plătești 70 de lei pe zi pentru cei ce au fost în carantină, 32 de lei pentru deținuți, și la pacienții din spital să le dai trei mese pe zi cu 10 lei”, a spus deputatul Bogdan Ivan. Acesta va face demersuri pentru ridicarea acestui plafon, astfel încât să se poată oferi mâncare mai bună în spitale.

În momentul de față, la nivel național, există un plafon mediu de 10 lei / zi / pacient pentru hrană.

Suma alocată variază între 5 – 17 lei, în funcție de boală, dar e o medie de aproximativ 10 lei, pentru a oferi trei mese pe zi unui pacient internat în spital. Ori acest lucru mi se pare revoltător. Când a început pandemia, pentru cei care veneau din străinătate și stăteau în carantină, se plătea 70 de lei pentru o zi. Pentru deținuți, se plătește 32 de lei pe zi. Iar pentru cei din spital – 10 lei. E imposibil să dai TREI mese bune, pe zi, cu DOI EURO!”, a declarat revoltat Bogdan Ivan, în cadrul unei conferințe.

Tânărul deputat a explicat că va face demersuri pentru a schimba acest lucru. Ar avea în plan două variante:

  • ridicarea plafonului măcar la 20 de lei / pacient / zi
  • oferirea posibilității fiecărei unități medicale să aloce din bugetul propriu atât cât poate pentru a oferi o masă cât de cât decentă pacienților.

„În mod normal, acești bani ar trebui să vină de la Bugetul de Stat. Dar dacă nu vor putea, măcar să ofere posibilitatea fiecărui spital să aloce bani în plus. Să spunem, de exemplu, că acum spitalul din Bistrița și-ar permite să aloce 15 lei/zi pentru mâncarea unui pacient. Ei bine, nu poate. Pentru că suma e plafonată de la nivel central. Voi vorbi și cu specialiștii și voi trimite și o scrisoare către Ministerul Sănătății, în acest sens”, a declarat Bogdan Ivan.

Întreaga declarație, pe acest subiect, a deputatului bistrițean, în video de mai jos:

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.