7.3 C
Bistrița
luni, martie 10, 2025

VIDEO: Antrenamente ale Forțelor Aeriene în Bistrița-Năsăud

Forțele Aeriene Române desfășoară în această perioadă zboruri de antrenament la înălţimi mici pe întreg teritoriul României, inclusiv în Bistrița-Năsăud. Aceste exerciţii au ca scop creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic în orice situaţie.

Mai mulți cititori ne-au trimis, îngrijorați, filmări cu elicoptere și drone care zboară deasupra orașului de câteva seri.

Acestea fac parte dintr-un antrenament la joasă înălțime al Forțele Aeriene Române, care se desfășoară pe întreg teritoriul României.

Aeronave din dotarea Forţelor Aeriene Române execută, în perioada 21-28.01.2025, zboruri de antrenament la înălţimi mici pe întreg teritoriul României. Zborul la joasă înălţime poate genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale din proximitatea zonelor de pregătire”, potrivit oficialilor Forţelor Aeriene Române.

Aceste exerciţii au ca scop creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic în orice situaţie.

Se pare că perioada antrenamentelor a fost extinsă. În video-ul de mai jos puteți observa două elicoptere IAR 330 – explică unul dintre cititorii noștri:

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

EUROCOMPOZITE caută operatori specializaţi în materiale compozite. Grand Hotel COROANA angajează bucătar

EUROCOMPOZITE caută operatori specializaţi în materiale compozite. Grand Hotel COROANA angajează bucătar. Restaurantul ARENA by Casa EMA are nevoie de ajutor de bucătar și ospătar! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, Michaela’s Brasserie, EXAUDIT Contabilitate și AMICII BUILDING. Oferta completă, mai jos:

MATEROM AUTOMOTIVE Service Autorizat Mercedes-Benz: Expertiza și calitatea pe care mașina ta le merită

Când vine vorba de întreținerea și reparația unui automobil Mercedes-Benz, alegerea unui service autorizat este esențială pentru menținerea performanței și siguranței vehiculului tău. MATEROM AUTOMOTIVE – Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz din Bistrița îți oferă servicii premium, realizate de specialiști instruiți direct de producător și aparate de service de ultimă generație.

Michaela’s Brasserie caută ospătar, EXAUDIT Contabilitate angajează economist cu experiență

Michaela’s Brasserie caută ospătar harnic și responsabil. EXAUDIT Contabilitate angajează economist cu experiență. Crama JELNA are nevoie de un barman pasionat. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la AMICII BUILDING, Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia, depozitul AnnaFiori.ro Sărata sau Restaurant Arena by Casa EMA.