-0.3 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

VIDEO: Alexandru Pugna, oficial manager la Centrul Județean pentru Cultură. Ce și-a propus pentru următorii 5 ani

Alexandru Pugna a câștigat concursul de manager la Centrul Județean pentru Cultură. El și-a prezentat ieri la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud proiectul de management. A vorbit și despre  concurența cu Palatul Culturii, dar și despre planurile sale de viitor în următorii 5 ani. „Am gândit pentru proiectul meu de managament 12 programe…” 

Alexandru Pugna a prezentat ieri, în fața comisiei de concurs, o analiză a activității profesionale a instituției și propuneri de îmbunătățire a acesteia. Totodată, Alexandru Pugna a făcut și propuneri de restructurare sau reorganizare a Centrului Județean pentru Cultură. 

Proiectul său de management a inclus și o analiză a situației economico-financiare, dar și o estimare a veniturilor care pot fi atrase din alte surse. 

Ne vom axa pe câteva direcţii. În primul rând, una dintre direcţiile foarte importante – care până acum poate a fost lăsată mai deoparte – este cea de cercetare. De salvgardare și promovare a patrimoniului material şi imaterial din Bistriţa-Năsăud”, a punctat Alexandru Pugna.

Acesta s-a referit și la proiectele culturale care ar trebui să atragă turişti în Bistrița-Năsăud. 

Eu am gândit pentru proiectul meu de managament 12 programe. Programul de concerte, datini folclorice, tradiţii, valori spirituale ale satului de altădată. Vom avea în vedere şi stagiunea de concerte susţinută de Ansamblul profesionist „Dor Românesc”, unul dintre cele mai apreciate colective artistice. Să nu uităm de educaţia permanentă prin artă care se va face prin Şcoala de Arte şi Meserii. Vom avea un Festival Internaţional de fotografie şi film etnografic”, a explicat Alexnadru Pugna. 

Alexandru Pugna s-a referit și la concurență cu Palatul Culturii. „Îmi doresc ca între cele două instituţii să fie o colaborare pragmatică, în beneficiul consumatorilor de cultură. A fost o perioadă lungă în care între cele două instituţii s-a aflat un fel de concurenţă. Noi trebuie să ne completăm…

Am şi avut o discuţie cu managerul Gavril Ţărmure. Și sper să avem o colaborare pentru ca publicul să aibă acţiuni de calitate”, a mai spus Alexandru Pugna.

Acesta a confirmat că instituția pe care o conduce în următorii 5 ani va sprijini Festivalul Bistriţa Folk.

De mult timp mi-am dorit ca judeţul nostru să aibă un muzeu cuprinzând câteva din cele mai reprezentative case din zonele importante. Nu am renunţat la ideea de a face un muzeu al satului bistriţean şi năsăudean… Îmi propun să salvăm măcar 12 case din zona Şieului, de pe Câmpie, de pe Valea Someşului, Ilve, Bârgău, Valea Ţibleşului. Dar şi o bisericuţă simbolizând astfel prezenţa Mântuitorului şi a celor 12 apostoli”, a mai spus Alexandru Pugna.

Alte detalii despre planurile de viitor ale managerului Centrului Județean pentru Cultură puteți descoperi urmărind secvența video de mai jos: 

Din comisia de concurs au făcut parte Elise Stan (profesor doctor în muzică, realizator de emisiuni la TVR), Filip Vasile Sorin (manager la Centrul Cultural Bucovina, Suceava), Dumitru Buzoianu (compozitor, dirijor, realizator emisiuni radio-tv), Ciprian Tiberiu Kecskes Simionca şi Lucian Borgovan – şef serviciu la Serviciul Juridic în Consiliul Judeţean.

Alexandru Pugna a câştigat concursul pentru postul de manager la Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud. A obţinut 9,82 la analiza Proiectului de management şi 9,60 la proba de interviu.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Motto:
    „Unii au noroc desigur.
    De trifoi cu patru foi,
    Poti s-alergi de unul singur
    Si s-ajungi pe locul doi”.
    (Gheorghe Gheorghiu – Trifoiul)
    Rapsodul Alexandru Pugna a câştigat concursul de manager la Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud (CJC-BN), candidând de unul singur. Măcar de ochii lumii puteau fi in competitie mai multi candidati, ca in cazul concursului pentru ocuparea funcției de manager al Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc”, când au fost depuse 6 candidaturi iar in final au rămas in concurs Gavril Țămure, care a fost notat cu 9,13, si profesorul Claudiu Șular cu 8,13. Astfel, Gavril Țărmure a câștigat concursul, renuntând la funcția de manager al CJC BN pe care o ocupă din 2013.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...